Scandalul cu privire la ancheta violențelor care au avut loc la mitingul din 1 august continuă. Procurorii susțin că Ministerul de Interne şi Jandarmeria nu au desecretizat toate documentele care sunt necesare în ancheta violenţelor împotriva protestatarilor de la mitingul care a avut loc pe 10 august 2018, în Piața Victoriei, iar investigaţia nu poate avansa.
Cu toate că săptămâna trecută, Carmen Dan anunța că cei care se ocupă de investigație au la dispoziție toate informațiile, procurorii contrazic afirmația ministrului de Interne.
„Absolut toate documentele sunt desecretizate şi puse la dispoziţia atât a Parchetului General, cât şi a celor două comisii şi asta se întâmpla încă de la finalul lunii ianuarie, când comisia care a analizat desecretizarea a stabilit ca şi măsură ce documente se declasifică. Eu pot să vă spun că din toate documentele trimise la parchet imediat după momentul 10 august, la solicitarea procurorilor, sunt declasificate, mai puţin un document care nu emană de la MAI”.
Pe de altă parte, procurorii susțin că documentele interne ale ministerului au fost declasificate doar parţial.
Ministerul Public a informat că „Documentele care au stat la baza planificării, organizării şi executării misiunii din data de 10.08.2018, emise de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi structurile subordonate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au fost declasificate parţial sau s-a menţinut nivelul de clasificare”.
În interviul acordat pentru Digi24, Carmen Dan declara că „în acest moment nu există absolut niciun impediment ca aceste anchete penale în desfăşurare să se finalizeze”.
Punctul de vedere al procurorilor: Menționăm că, în raport de obiectul dosarului, extrasele din documentele declasificate parțial comunicate organelor de urmărire penala de structurile din cadrul Ministerul Afacerilor Interne nu cuprind datele și informațiile necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.