Carmen Dan, despre Sebastian Ghiță: 'O să vină în țară, o să fie audiat și o să aflăm multe'

IGPR a precizat, astăzi, că fotografia inculpatului Ghiţă Sebastian a figurat pe site-ul instituţiei până în momentul în care s-a primit din partea autorităţilor sârbe confirmarea oficială că acesta a fost arestat în vederea extrădării. ”Acest mesaj a sosit pe canalul de cooperare poliţienească Interpol în urmă cu câteva minute, datorită unor probleme tehnice apărute în sistemul Interpol Belgrad”, precizează Poliţia Română.

”Ministerul Justiției va demara procedura de extrădare. O să vină în țară, o să fie audiat și o să aflăm multe.”, a declarat Carmen Dan.

”Astfel, autorităţile sârbe ne-au informat că persoana respectivă a fost arestată în Republica Sârbă, pe o perioadă de 18 zile în vederea extrădării, începând cu 14.04.2017”, anunţă IGPR. 

Ministerul Justiției a anunțat că va demara procedurile de extrădare, din Serbia, a lui Sebastian Ghiță. Fostul deputat e arestat pentru 18 zile, la Belgrad, de vinerea trecută, după 4 luni de când a dispărut din țară. În România a fost emis mandat de asrestare pe numele său, la cererea DNA. Ministrul de Interne, Carmen Dan, anunță că Ghiță va ”spune multe” când va fi audiat, după aducerea în țară.