Ministrul de Interne, Carmen Dan, crede că atunci când a cerut demisia prim-ministrului Viorica Dăncilă, președintele Klaus Iohannis nu s-a uitat cu atenție în Constituție. Carmen Dan susține că Viorica Dăncilă nu trebuie să își dea demisia pentru că în comunicarea cu Președinția, nu guvernul ar fi de vină.
Comentând, la Constanța, declarația președintelui Klaus Iohannis conform cărei Viorica Dăncilă nu face față poziției de prim-ministru, ministrul de Interne Carmen Dan s-a situat de partea prietenei și colegei sale de partid. “Domnul preşedinte a avut o supărare şi toată lumea a constatat lucrul acesta. Ce vreau să vă asigur este că primul ministru, dar şi Guvernul, pentru că până la urmă obiectivul nostru major este să punem în aplicare, cu orice risc, programul de guvernare, întotdeauna a avut deschidere și și-a dorit ca între guvern administrația prezidențială să existe o comunicare și o colaborare instituțională”, a declarat, Carmen Dan, pentru EVZ.
Ministrul Administrației și Internelor, Carmen Dan, a ținut să sublinieze că face referire la colaborarea între instituții, nu între oameni, iar președintele Iohannis nu ar trebui să uite acest aspect. În privința solicitării lui Klaus Iohannis ca premierul Viorica Dăncilă să își dea demisia, Carmen Dan a replicat: Și când i-a cerut demisia ( Klaus Ioahnnis) nu s-a uitat cu atenție în Constituție. Nu, bineînțeles că nu trebuie să își dea demisia”.