Update. Carmen Dan, audiată la DIICOT. Cum s-a implicat Dragnea în proteste

Update. Carmen Dan, audiată la DIICOT. Cum s-a implicat Dragnea în proteste

Fostul ministru de Interne Carmen Dan este citată, vineri, la DIICOT, pentru a fi audiată în dosarul privind intervenţia jandarmilor din 10 august 2018.

UPDATE 16:23 Carmen Dan, fostul ministru de Interne în perioada 10 august 2018, a dat declarații după ce a ieșit de la audieri. „Este absolut firesc ca organele de anchetă să cheme la audieri pe oricine are legătură cu 10 august. Mă așteptam să fiu chemată de anul trecut, așa cum am menționat de fiecare dată nu s-a pus problema să nu mă prezint în fața organelor de anchetă. A durat destul de mult pentru că anchetatorii au fost interesați să lămurească foarte multe aspecte. Voiau să afle rolul pe care l-a avut Carmen Dan. Am dat toate amănuntele în legătură cu acest lucru, mă aflam la mine în birou, în centrul de comandă. Vreau să se rețină că ministrul nu conduce operațiunile. Nu am luat legătura cu Liviu Dragnea. Eu mi-am spus părerea în legătură cu acea operațiune”, a declarat Carmen Dan.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE 13:45: Carmen Dan este audiată şi la această oră la sediul DIICOT din capitală, în calitate de martor în dosarul deschis după intervenţia în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Fostul ministru este audiat de peste trei ore de procurorii DIICOT. Aceasta nu a dorit să dea nicio declarație ziariștilor prezenți. Carmen Dan a fost însă așteptată și de protestatari #rezist care se află și acum aici. Ei au huiduit-o şi au zdrăngănit cătuşe. Oamenii legii au reluat audierile în această săptămână în acest caz preluată de la Secția Parchetelor Militare. Sunt cercetați șefii din Jandarmerie de atunci care au dirijat acțiunea de intervenție în 10 august 2018, respectiv coloneii Cătălin Sindile și Sebastian Cucoș, maiorul Laurențiu Cazan și secretarul de stat Dan Chirica. Procurorii militari susţineau că au fost vătămați mulţi participați la protest prin acțiuni suspectate să ajute la crearea aparenței unei acțiuni legale de intervenție în forță a unităților de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor din Piața Victoriei din București, cu două consecințe: acte de violență nejustificate și vătămarea drepturilor legitime ale majoritatii protestatarilor privind libertatea de exprimare și libertatea de întrunire", informează RADOR.

___

Procurorii DIICOT au reluat audierile în dosarul privind intervenţia în forţă a jandarmilor, miercuri fiind citat procurorul militar Bogdan Pîrlog, cel care a fost prezent în Piaţa Victoriei şi s-a sesizat din oficiu în legătură cu acţiunea jandarmilor.

DIICOT are în lucru un dosar preluat de la Secţia Parchetelor Militare, în care sunt cercetaţi şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie din 10 august 2018. Este vorba de colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române; colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, dar şi secretarul de stat Dan Chirică.

Procurorii militari susţineau că „mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente - acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest".

De asemenea, DIICOT are în lucru o sesizare a Jandarmeriei Române, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din Codul penal) informează Agerpres.