Care este zona cea mai expusă în cazul în care România va fi lovită de un blackout. Ce șanse sunt ca un astfel de scenariu să se întâmple

Care este zona cea mai expusă în cazul în care România va fi lovită de un blackout. Ce șanse sunt ca un astfel de scenariu să se întâmple sursa: arhivă EVZ

Chiar dacă nu este amenințată de un pericol iminent, țara noastră s-ar putea confrunta la un moment dat cu o pană generală de curent. Transilvania este cea mai expusă.

O pană generală de curent în România ar afecta serios țara noastră, expusă la acest pericol la fel ca și celelalte membre ale Uniunii Europene. Chiar dacă s-a vorbit foarte mult despre acest subiect, un pericol real nu există. Desigur, s-ar putea întâmpla și un accident de proporții, eveniment care poate să apară la câteva zeci de ani.

Chiar dacă pericolul apariției unei pene de curent generală nu este real, există riscul unui accident

Cei care au luat foarte în serios acest pericol au fost oficialii din Austria, în cadrul unui exercițiu civil. La începutul acestui an, o pană de curent a afectat vestul țării, dar, din fericire, totul a durat maximum 30 de minute.

„Într-un sistem energetic interconectat, cum este cel european, dacă apare o pană majoră, nu se stinge lumina în toată Europa. Am mai avut acest lucru prin anii 70, a fost o pană de genul celei care a fost în ianuarie anul acesta. Prin 9 ianuarie a fost, parcă, dacă vă aduceți aminte, o pană pentru 20-30 de minute, care în România s-a simțit în zona de vest – nu în zona de sud și nici în Moldova, unde n-am avut probleme – , dar s-a simțit în toată Europa.

Ne puteți urmări și pe Google News

A fost o problemă la sistemul croat, de desincronizare a sistemului de transport croat cu austriecii, cred, și s-au decuplat sistemele, sistemele de siguranță au sărit, România s-a decuplat și am rămas cuplați pe partea cu Bulgaria, cu Grecia.

Ce zonă din România este expusă și ar trebui protejată

Unitățile de producție în România fiind în general situate, marea majoritate, în sud, evident că au alimentat sudul țării și zona Moldovei. Neavând unități de producție în Transilvania, Transilvania a suferit mai mult, în Oltenia nu s-a simțit”, a afirmat Virgil Popescu, ministrul Economiei.

„Atât timp cât noi nu vom construi unități de producție de energie electrică în zona de vest – și asta este una din prioritățile noastre, să facem în zona de vest, tocmai pentru a echilibra sistemul – la un moment dat, o pană se va simți și în acea zonă, dar nu vorbim de pene de curent de săptămâni, cum ați văzut în acest exercițiu de apărare civilă din Austria”, a mai precizat ministrul.