Într-un interviu pentru Tagespost, cardinalul german Gerhard Müller a răspuns acuzațiilor care i s-au adus pentru că a semnat apelul arhiepiscopului Carlo Maria Vigano, legat de pandemie și de riscurile de derapajelor dictatoriale ale guvernelor.

Conferința Episcopilor Germani s-a distanțat de apelul pe care l-ați semnat. Succesorul dvs. în scaunul episcopal de la Regensburg a sprijinit explicit această poziție. Atitdunile din interiorul Bisericii nu mai joacă astfel nici un rol în acest demers. Cum comentați?

Ar fi fost o chestiune mai urgentă dacă episcopii germani ar fi căzut de acord cu privire la noua evanghelizare a diocezelor lor, așa cum a cerut Papa Francisc, sau s-ar fi ridicat împotriva persecutării creștinilor în lume, în loc să își aplece atenția asupra unui text de trei pagini, care, cu siguranță nu este ultimul cuvânt pe această temă, ci o chemare la reflecție.

Nici unul dintre acești colegi episcopi nu a discutat cu mine personal, în schimb fac referire la titluri din presă, ceea ce mi se pare o pierdere de vreme.

Hârtia (apelul Vigano) emite judecăți asupra unor chestiuni politice și spirituale. Ați semnat-o în integralitatea ei. Acceptând aceste teze politice, nu v-ați depășit competența de episcop?

Apelul – nici un rând din el – nu a fost scris de mine, Însă, până acum (la ora interviului- n.r.) 30.000 de oameni l-au sprijinit pe el și țintele sale generale, fără să stea să analizeze fiecare frază individual.

Mulți medici și alți oameni de știință au participat la redactarea lui. Dar (textul) are legătură și cu teologia: în ciuda respectării autonomiei domeniilor seculare, trebuie să discutăm și despre o etică a economiei, politicii sau medicinei.

Apelul insistă asupra autonomiei Bisericii. Statul nu trebuie să îi încalce dreptul de a săvârși slujbe. Acum, episcopii germani, dar și cei din multe alte țări, au fost în mod expres de acord cu o interzicere temporară a serviciilor publice pentru a combate pandemia. Unde vedeți aici o violare a drepturilor Bisericii?

Libertatea religioasă și autonomia Bisericii în viața sa spirituală și sacramentală sunt prevăzute în Constituția Germaniei și a altor țări, și se numără printre drepturile fundamentale.

Biserica Catolică respectă competența statului pentru realizarea binelui comun și nu pretinde să fie stat în stat.

Însă statul nu are decât dreptul de a solicita măsurile de siguranță necesare la adunările religioase, nu să interzică liturghia și tainele în și pentru sine.

În unele state nedemocratice, adunările publice sunt permise în prezent, dar au fost interzise doar serviciile religioase – dacă este să credem relatările de presă.

Dacă, în ciuda tuturor pericolelor, îngrijirea medicală a populației este garantată, atunci ar trebuie să fie acordată grijă pentru ca, de exemplu, ca persoanele aflate pe moarte să nu rămână fără sprijin duhovnicesc.

Sau dacă este posibilă căsătora civilă, nimeni nu poate înțelege de ce nu este posibilă și cununia religioasă, și așa mai departe.

Deoarece totul este politizat, până și preoții ajung să nu mai observe tonul strident din brutala formulare: „Botezurile, Confirmările, Liturghiile, Cununiile, adică Sfintele Taine, sunt interzise”.

Ați semna documentul din nou?

Indiferent ce aș răspunde, indignații s-ar simți confirmați de noile titluri care ar apărea.

Gălăgia mediatică nu înseamnă o discuție asupra faptelor, ci, pentru unii, este ceea ce așteptau pentru a răspunde nevoii lor de indignare prin acuzații și insinuări absurde și pentru a-și da dreptate unii altora reciproc.

Oricine acuză pe altcineva de o „coaliție a iraționalității” și de alte lucruri încă și mai grave și mai idioate ar trebui să poată respinge cu răceală documentul cu câteva argumente raționale sau să-l lase să se adâncească într-o spirală a tăcerii.

Cel mai bun lucru ar fi să-l luăm de exemplu pe Papa Francisc, care a păstrat în mod constant tăcerea în fața a diferite acuzații pe care le-a apreciat ca nejustificate.