Cardinalul Burke: „Comunismul continuă să amenințe lumea, prin China”. Pandemia și atacul Stângii. „Rusia trebuie convertită!”

Cardinalul Burke: „Comunismul continuă să amenințe lumea, prin China”. Pandemia și atacul Stângii. „Rusia trebuie convertită!”

Cardinalul Raymond Burke a făcut apel la Consacrarea Rusiei Imaculatei Inimi a Mariei, așa cum a fost cerută de Maica Domnului cu prilejul aparițiilor de la Fatima

Cu ocazia Rome Life Forum, o reuniune online organizată de către Voice of Family, cardinalul a făcut legătura dintre erorile comunismului, apărut în Rusia, și criza actuală. Monseniorul Burke nu a uitat să sublinieze și rolul negativ jucat și de regimul ateu din China.

„Consacrarea Rusiei Imaculatei Inimi a Mariei este mai necesară astăzi ca niciodată”, a spus înaltul prelat, citat de LifeSiteNews.

„Când vedem cum răul materialismului ateu, care își are rădăcinile în Rusia, conduce într-un mod radical guvernul Republicii Populare Chineze, înțelegem că răul cel mare al comunismului trebuie vindecat la rădăcinile sale, prin consacrarea Rusiei, așa cum a cerut Doamna Noastră”, a spus Burke.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Recunoscând necesitatea unei convertiri totale de la materialismul ateu și comunist la Hristos, cererea Fecioarei de la Fatima de a consacra Rusia Inimii sale Imaculate, în conformitate cu indicația sa precisă, rămâne urgentă.”

Rome Life Forum, din perioada 20-22 mai, se desfășoară sub egida „Coronavirusul în lumina de la Fatima: o tragedie și un izvor de nădejde”.

Comunicarea cardinalului, având titlul „Fatima: Răspunsul Cerului unei lumi în criză”, s-a referit în primul rând la pandemia de coronavirus, la suspendarea libertăților și la amenințările la adresa demnității persoanei umane.

Burke a spus că „nu există justificare morală pentru dezvoltarea unui vaccin folosind celule de la bebelușii avortați”, iar ideea ca acestea să îi fie injectate în trup i se pare „pe bună dreptate odioasă”.

Cardinalul a mai adăugat că vaccinarea nu poate fi impusă „într-un mod totalitar” cetățenilor. De asemenea, el a criticat propunerile de a implanta microcipuri sub pielea oamenilor, fapt care ar permite să fie „controlați de stat în materie de sănătate și alte domenii”.

Burke a mai spus că izolarea actuală nu este modul în care Dumnezeu ne-a „cerut să trăim” și a remarcat că există persoane care folosesc pandemia pentru a promova un „guvern mondial unic”, cauze ecologiste și chiar schimbări radicale în practicare credinței catolice

Monseniorul Raymond Burke a criticat modul în care unii capi ai Bisericii au reacționat la pandemia de COVID-19, afirmând că a existat „un eșec” în propovăduirea Evangheliei și a insitat ca Bisericii să i se permită să-și desfășoare misiunea.

„Preoți și episcopi individuali au fost înțelepți și curajoși, pentru a găso mijloacele de a rămâne apropiați de turma lui Dumnezeu, pe care o păstoresc, în special aducând Sfintele Taine celor bolnavi și muribunzi, însă, din păcate, impresia generală printre credincioși este că preoții lor le-au fost luați sau i-au abandonat.”

„Celei mai mari părți a credincioșilor le-au fost refuzate Sfintele Taine săptămâni în șir”, a subliniat Burke.

Cardinalul, una dintre cele mai puternice voci a taberei conservatoare din Biserica Catolică de azi, a deplâns și amestecul statului în cultul Bisericii, în timpul pandemiei, și a deplâns compromisurile făcute de Biserică, mai ales declararea ca facultativă a participării la Sfânta Liturghie duminicală .

Cardinalul i-a contrazis pe prelații care i-au numit pe credincioși egoiști, pentru că au cerut să fie permisă împărtășirea în timpul pandemiei, afirmând că această dorință este „inima credinței noastre”.

Burke a ridicat subiectul Republicii Populare Chineze, spunând că el personal consideră că singura religie permisă în China este China însăși. Cardinalul a adăugat că rolul Chinei la originea pandemiei, influența pe care o exercită asupra autorităților sanitare și puterea sa asupra altor țări ar trebui să ne dea de gândit.

Monseniorul a făcut apel la o revenire la educația civică în școlile americane, astfel încât elevii să fie pregătiți „să-și exerseze virtutea fundamentală a patriotismului”.

De asemenea, cardinalul american a mai subliniat că materialismul ateu și comunismul, care amenințau creștinismul în 1917, continuă și astăzi să amenințe lumea prin intermediul Chinei, și a atras atenția asupra mesajului de la Fatima, făcând apel la rugăciuni și penitență pentru convertirea Rusiei.

Cererea ca Rusia să fie consacrată Imaculatei Inimi a Mariei a fost formulată în 1917, la Fatima, printr-o apariție a Maicii Domnului în fața unor copii de păstori.

Creștinii ortodocși au fost tentați să interpreteze această cerere de la Fatima în contextul disputei cu Catolicii, în vreme ce Biserica Catolică a susținut că este vorba doar de lupta dintre creștinism și comunism, fără nuanțe doctrinare.