Ora 12.00. România a intrat oficial în carantină totală. Au răsunat clopotele în toată țara

Ora 12.00. România a intrat oficial în carantină totală. Au răsunat clopotele în toată țara

Ordonanţa Militară nr.3 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 a fost publicată, în noaptea de marţi spre miercuri, în Monitorul Oficial, Partea I, și a intrat în vigoare la ora 12.00. În bisericile din toată țara au fost trase clopotele.

Art.2 - Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 - 13.00, strict pentru următoarele motive: a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice; b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă; c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie; d) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Art 3 - Circulaţia persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinţei/ gospodăriei, este permisă şi în afara intervalului orar 11.00 - 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activităţi agricole.

Art 4 - (1) Pentru verificarea motivului deplasării: a) angajaţii prezintă legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator; b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniştii şi persoanele care practică activităţi agricole prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Ne puteți urmări și pe Google News

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situaţii decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.

(4) Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităţilor abilitate şi prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art 5 - (1) Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art 6 - (1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor fără adăpost, precum şi să asigure adăpostirea şi îngrijirea acestora.

(2) Evidenţa persoanelor fără adăpost se actualizează şi se raportează săptămânal la Centrul judeţean/al Municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.