Caramboluri pe DN7, din cauza asfaltului alunecos

Bilanţul în numai două zile pe o şosea alunecoasă ca un patinoar: cinci tamponări, două tiruri răsturnate şi două autocare ieşite în decor. De vină e reţeta asfaltului impermeabil aplicată de UMB Spedition

Deşi a fost reabilitat cu doi ani în urmă, carosabilul de pe DN 7, între Deva şi Simeria se transformă într-un patinoar când plouă. Săptămâna trecută, aproape de Orăştie, în doar două zile s-au înregistrat cinci tamponări, două tiruri răsturnate şi două ieşiri în decor ale unor automobile de transport persoane: un autocar cu 37 de pasageri şi un microbuz cu şapte călători. Şoferii le-au declarat poliţiştilor că, în ciuda faptului că nu mergeau cu viteză mare, pur şi simplu nu au mai putut să ţină maşinile pe drum din cauză că asfaltul era extrem de alunecos. Nu a durat mult până ca poliţiştii să afle că UMB Spedition, firma care a reabilitat tronsonul DN 7 dintre Nădlac şi Sebeş între 2007 şi 2009, şi care începuse o serie de lucrări de impermeabilizare a carosabilului, a venit cu o soluţie tehnică ce a transformat carosabilul, pe timp de ploaie, într-un adevărat patinoar. Serviciul Rutier din cadrul IPJ Hunedoara a amendat firma amintită cu 3.000 de lei şi a dispus Direcţiei Regionale de Drumuri Naţionale Timişoara amplasarea de indicatoare suplimentare. Puncte "negre"

"Problemele mari sunt în zona Orăştiei, atât la intrare cât şi la ieşire, în zona satului Spini, şi aproape de Simeria. În aceste zone viteza este limitată la 50 sau 60 de kilometri pe oră, depinde de zonă. Au fost probleme, cu toate că noi am suplimentat numărul de echipaje din zonele amintite. Până la remedierea situaţiei, le recomandăm şoferilor care tranzitează zona cu maşini mai uşoare de 3.5 tone să folosească ruta alternativă prin Halta Geoagiu – Gelmar – Geoagiu – Rapolt – Simeria", a explicat şeful Poliţiei Rutiere Hunedoara. Într-un comunicat postat pe site-ul propriu, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara arată că asemenea probleme pot să apară şi pe porţiunea DN 7 dintre Arad şi Nădlac "datorită lucrărilor de impermeabilizare a sistemului rutier, nefinalizate până în acest moment din cauza condiţiilor meteorologice" şi îi roagă pe şoferi să circule cu prudenţă, adăugând că "lucrările vor fi finalizate în cel mai scurt timp în funcţie de condiţiile meteorologice". Se revine la o soluţie verificată

Directorul DRDP Timişoara, Sorin Lucaci spune că eroarea aparţine constructorului şi că, după ce vremea se va îndrepta, se va recurge la o soluţie verificată: "DN 7 a fost reabilitat, iar pe unele porţiuni, printre care şi cea dintre Deva şi Orăştie, straturile asfaltice au cedat. Pentru că drumul este în garanţie, constructorul, pe cheltuiala lui, trebuie să facă reparaţiile. Acum constructorul a venit cu o soluţie nouă pentru impermeabilizarea reparaţiilor şi sporirea rugozităţii carosabilului, dar acea soluţie, care a constat în aplicarea unui strat de bitum dur, nu a dat rezultate. Noi am cerut sistarea lucrării, am luat probe pentru a fi analizate în laborator, iar după ce vremea se va îndrepta, se va recurge la o soluţie deja verificată pentru finalizarea reparaţiilor ".