Prilejuite de publicarea unui volum de excepție - „Octavian Goga. Opere. I. Poezii. Teatru. Mărturii. Însemnări. Jurnale” - , editat de Fundația Națională pentru Știință și Artă, sub egida Academiei Române (în Colecția Opere fundamentale, coordonată de Eugen Simion), rândurile de mai jos dezvăluie aspecte mai puțin cunoscute din viața și activitatea poetului născut la Rășinari în 1881 și stins din viață la doar 57 de ani.

Fără a mai risipi timpul și spațiul evidențiind date biografice și informații de duzină, vă supunem atenției un episod savuros din epoca vremii, un moment care l-a validat cu adevărat, ca poet, pe Octavian Goga. Personajele? I. L. Caragiale, George Coșbuc și Ion Gorun (n.r. Alexandru I. Hodoș, poet, prozator și gazetar). Locul și data? Cârciuma „Gambrinus” din București, anul 1904. Contextul? O partidă de șah, stropită din belșug cu bere, în timpul căreia Caragiale descoperă poezia „Oltul” (publicată de Goga la 15 februarie, același an, în „Luceafărul”, sub semnătura Nic. Otavă).

 

„Mă, al dracului!”

„La o masă din fund juca șah Ion Gorun cu George Coșbuc, iar Caragiale chibița. Pe canapea, lângă Gorun, era un volum nou de poezii, cu foile netăiate, adus de Nerva Hodoș, care se așezase și el să chibițeze. Nenea Iancu s-a chiorât de câteva ori la volum, pe urmă l-a luat în mână, deschizându-l așa, la întâmplare. A cetit câteva strofe. Și-a dres ochelarii, s-a uitat la coperta volumului; autorul, un anume necunoscut. A tăiat câteva foi și, cu vădită curiozitate, a cetit o poezie întreagă.

A deschis volumul în altă parte și a dat peste Oltul. Când l-a terminat, a mormăit: „Mă, al dracului!„”, consemna O. C. Tăslăuanu în cartea O. Goga (Amintiri, p.170-171). În continuare: „A oprit pe jucători și i-a silit să asculte poezia întreagă. „Da’ cine-i ăsta, bre?”, întreabă maestrul Caragiale. „Un poet de la noi din Ardeal”, îl lămuri Gorun. „Mă, da’ știi că are talent!” „Ia să-l luăm de la început”, și Caragiale a cetit cu glas tare, poezie după poezie, așa cum numai el știa să cetească, subliniind frumusețile și comentând fiecare bucată. Se făcuse miezul nopții când maestrul a închis volumul, entuziasmat de noul ucenic al strunei. „Să bem câte o halbă în sănătatea lui”, propuse badea George. „Să bem, că-i vrednic”, întăriră ceilalți”.

 

Poezie și închinări de halbe

Momentul, magistral redat de O. C. Tăslăuanu (scriitor și om politic de la cumpăna secolelor XVIII-XIX), se încheie cu închinări de halbe până-n zori: „Cei trei maeștri ai scrisului, împreună cu instruitul și scăpărătorul Nerva Hodoș, au întârziat până în zorii zilei, reluând lectura volumului și cântărind fiecare strofă. A fost cea mai strălucită consacrare a poetului Goga, pe care o povestea cu mult haz maestrul Caragiale, aducânduși aminte de „chiulul” pe care i l-a tras Goga la Berlin recomandându-se „architect„”.

De ce l-au eliminat comuniștii din viața publică?

După 1944, personalitatea și opera lui Octavian Goga au fost pur și simplu radiate din spațiul public, cărțile sale de poezii fiind arse în gropile de gunoi! Motivul? Prin articolele din revista Țara Noastră, Goga condamna vehement comunismul și pe agenții Kominternului, ca și tentativele de dezmembrare a statului național român. Asemenea atitudini, ca și acuzele de naționalist, antimaghiar, antisemit, simpatizant legionar și fascist i-au trecut numele pe toate listele negre de interdicție a lucrărilor sale - amintește Ion Dodu Bălan în nota asupra ediției la volumul publicat recent în Colecția Opere fundamentale.

 

Fuge din țară sub identitate falsă

În 1918, în lunile octombrie-decembrie, după izbucnirea revoluției în Rusia și semnarea Păcii de la Buftea- București, Octavian Goga hotărăște să părăsească Moldova, pentru a susține cauza României de la Paris. Nu se poate urca însă în trenul „Take Ionescu”, plin cu 200 de persoane indezirabile pentru ocupanți.

Pentru a nu fi arestat de austrieci - se menționează în cronologia volumului coordonat de academicianul Eugen Simion - , Goga pleacă prin Rusia. Își lasă barbă, își pune ochelari à la Cehov, se îmbracă rusește, își pregătește un pașaport pe numele Gheorghe Oprescu și, întovărășit de Sever Bocu și călăuzit de voluntarul ardelean Guin, poetul trece Nistrul. Guin știe rusește și - după mărturia lui Goga - se bucura de încrederea unora dintre conducătorii Sovietelor. Drumul până la Moscova îl fac în vagonul special al unui comisar al guvernului, căruia i-l prezentase pe Goga drept unul dintre reprezentanții marxismului din România.

 

Mâna dreaptă a lui Take Ionescu

După câteva zile la Moscova, Goga și Bocu pleacă la Petrograd, unde găsesc Legația României pustie, păzită de un singur soldat ardelean. Descoperind hârtie cu antet și ștampilele necesare, Goga își pregătește acte de liberă trecere, cu ajutorul cărora ajunge în Finlanda, ocupată de germani. De acolo trece în Suedia. Aici își rade barba și revine la numele său adevărat. Continuă apoi drumul prin Stockholm, Kristian și Bergen, traversează Marea Nordului, plină de submarine germane, și ajunge la Londra, iar de acolo la Paris. Călătoria a durat peste o lună de zile. La Paris, se alătură românilor fugiți din regat, ulterior fiind ales vicepreședintele Consiliului Național pentru Unitatea Românilor, organism prezidat de Take Ionescu și recunoscut de guvernele Franței, Angliei, Italiei și SUA.

 

Vizitat de Caragiale la închisoare

Una dintre primele cumpene din viața poetului Octavian Goga s-a consumat în 1909, când, în luna decembrie, este arestat și depus opt zile în temniță la Budapesta (orașul în care absolvise cursurile Facultății de Litere și Filosofie), fiind acuzat că vrea să plece din țară, în condițiile în care era implicat în șase procese de presă. Scapă, iar anul următor candidează, fără succes, la alegerile de deputați pentru Parlamentul de la Budapesta. În 1911 însă, în urma procesului de la Cluj-Napoca, acuzat pentru articolele patriotice din revista Țara noastră, Goga este condamnat la o lună închisoare și 600 coroane amendă. Detenția o execută la Seghedin, unde este vizitat de marele Caragiale, sosit special de la Berlin pentru a-l încuraja pe năbădăiosul poet.