Carabulea își dă pe mâna DNA și vechii prieteni

Condamnat penal pentru a doua oară și cercetat într-un al treilea dosar de corupție, omul de afaceri Ilie Carabulea a început să facă plângeri penale la DNA chiar și împotriva vechilor prieteni.

Pe avocatul Nicolae Ucă îl acuză că i-a furat aproape opt milioane de lei.

Avocatul Nicolae Ucă – singurul sibian din zona protipendadei care și-a declarat public prietenia pentru Carabulea și după ce acesta a fost condamnat pentru fapte de corupție – este acuzat de Carpatica Asig (firma controlată până de curând de Carabulea) de faptul că a sustras din bugetul companiei 7,8 milioane de lei. În plângerea depusă la DNA Alba Iulia în septembrie anul trecut, reprezentanții firmei lui Carabulea susțin că în perioada mai 2011 – septembrie 2014, sumele respective au fost virate în contul personal al lui Nicolae Ucă, fără „vreun document contabil care să justifice aceste plăți”. Conducere Carpatica Asig susține că toate plățile au făcute în baza unor contracte de asistență juridică fictive, cu complicitatea unor directori din cadrul Carpatica Asig.

Fără facturi

„Nicio plată efectuată în contul personal al lui Ucă Nicolae nu a avut vreun document contabil care să justifice aceste plăți. În mod legal, aceste plăți trebuiau efectuate în baza unor facturi fiscale, care să fie înregistrate atât în evidențele contabile ale societății noastre, cât și ale Cabinetului de avocatură”, se arată în plângerea depusă la DNA de către Carpatica Asig. Plângerea atacă și o parte din conducerea Carpatica Asig, considerată ostilă intereselor lui Ilie Carabulea.

În replică, avocatul Ucă susține că Ilie Carabulea este cel care i-a solicitat serviciile și că, acesta fiindu-i prieten, i-a încasat mai puțini bani. „Onorariile mele au fost doar o cincime din ceea ce puteam cere. Nu se poate pune problema unor plăți fără vreun document contabil. Contractul de asistență juridică este documentul în baza căruia se face plata și care are și titlu executoriu. Eu nu am avut niciodată un contract de consultanță generică pentru Carpatica Asig. Orice contract de-al meu de asistență juridică este unul strict nominal, încheiat pe fiecare dosar în care am reprezentat Carpatica Asig”, afirmă Nicolae Ucă.

„O problemă de patologie”

„Aici este o problemă de patologie. Carabulea a crezut că legea, lumea asta, realitatea trebuie să se muleze la dorințele lui. Nu se poate, am avut multe discuții pe tema asta și am fost, probabil, singurul care i-am spus asta. Pentru că i-am fost prieten”, declară acum avocatul Ucă despre Ilie Carabulea.

Plângerea penală a fost formulată și împotriva unui alt avocat sibian, Mihai Doru- Varodi, care a colaborat cu Carpatica Asig până acum doi ani. Varodi susține că plângerile penale fac parte din tacticile lui Carabulea. „Dacă verificați ce s-a întâmplat cu toți foștii colaboratori ai domnului inginer Carabulea, respectiv ai Carpaticii, au plecat la vremea respectivă cu decizie de imputare și plângere penală. Nimeni nu a plecat în pace de la dânsul”, afirmă Varodi.