Carabulea a dat mită un Audi A8 de 80.000 de euro

Potrivit referatului cu propunere de arestare în cazul lui Ilie Carbulea, milionarul ar fi mituit cu o mașină de lux un funcținar din cadrul ASF.

Potrivit procurorilor DNA, în intervalul mai 2013 – ianuarie 2014, Ilie Carabulea proprietar al firmelor S.C. ATLASSIB S.R.L., şi S.C. TRANSCAR S.R.L., societăţi prin intermediul cărora deţine şi controlează în mod indirect societatea de asigurări S.C. CARPATICA ASIG ., a constituit, împreună cu numiţii Marian Mîrzac (fost director general al S.C. Carpatica Asig în perioada 16.05.2012 – 23.04.2013 şi, ulterior, membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară, în intervalul 24.04.2013 şi până în prezent), Radu Mustățea, membru în cadrul consiliului de Administraţie al S.C. Carpatica Asig iar din data de 19.12.2013 şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România şi cu alţi funcţionari în cadrul S.C. Carpatica Asig , o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni Acuzat de dare de mită Carabulea și Mîrzac au urmărit, prin ”cointeresarea financiară a mai multor funcţionari din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară”, influenţarea rezultatelor controalelor dispuse de către Autoritatea de Supraveghere Financiară asupra activităţii S.C. CARPATICA ASIG S.A., respectiv, tergiversarea efectuării acestora, în perioadele mai – decembrie 2013, astfel încât rezultatele acestor controale să nu evidenţieze deficienţele grave constatate; S-a angajat singur DNA susține că Ilie Carabulea nu deţine nicio funcţie de conducere în cadrul S.C. CARPATICA ASIG S.A., dar acesta controlează societatea de asigurări prin intermediul S.C. TRANSCAR S.R.L. (6,97%) şi S.C. ATLASSIB S.R.L. (92,42%), societăţi care deţin pachetul majoritar al S.C. CARPATICA ASIG S.A. Pentru a-şi întări controlul cu privire la actele decizionale ce urmau a fi luate în cadrul consiliului de administraţie al S.C. CARPATICA ASIG S.A., CARABULEA ILIE a fost „angajat” în calitate de „consultant” la S.C. CARPATIC ASIG S.A., conform contractului din 01.11.2012, astfel încât orice act emis de către conducerea societății de asigurări cu consecinţe în patrimoniul societăţii sau destinat acestei societăţi, emis de autorităţi sau terţe persoane fizice sau juridice, urma un circuit care implica în mod obligatoriu avizul cu putere decizională rezolutivă a numitului CARABULEA ILIE. Se constată astfel că, în fapt, susnumitul este persoana care decidea în ultimă instanţă mişcările de patrimoniu în cadrul societăţii, modul de relaţionare cu autorităţile şi cu terţii. A subevaluat o mașină de lux În luna mai 2013, Carabulea a dat dispoziţie membrilor Consiliului de Administraţie al S.C. Carpatiga Asig, să aprobe vânzarea către Marian Mîrzac a autoturismului marca Audi A8, aparţinând S.C. Carpatica Asig, an fabricaţie 2011, la preţul de 31.000 euro, sumă de urma a fi plătită în rate până în anul 2016. Contractul de vânzare-cumpărare a fost înregistrat la S.C. CARPATICA ASIG S.A. fiind datat în fals în 20.05.2013. Data reală a încheierii contractului a fost 29.05.2013, iar numitul Carabulea Ilie împreună cu Radu Mustățea şi o altă persoană au urmărit disimularea modalităţii prin care au oferit numitului Marian Mîrzac  foloase materiale necuvenite în condițiile în care valoarea de catalog a autoturismului marca Audi A8 este de 81.370 euro. Raport fals Pentru a permite lui MÎRZAC MARIAN achiziţionarea autoturismul la preţ subevaluat, CARABULEA ILIE şi membrii Consiliului de Administraţie au folosit un raport de evaluare al autoturismului întocmit de un expert tehnic, raport în cuprinsul căruia au fost menţionate în mod intenționat date incorecte cu privire la anul fabricaţiei (2001 în loc de 2011) şi existența unor defecte/avarii (care în realitate nu existau), expertul concluzionând că valoarea de piaţă a acestuia s-ar situa între 30.000 şi 50.000 euro, stabilind valoarea autoturismului la preţul subevaluat de 31.000 euro. De asemenea, CARABULEA ILIE a dat dispoziţie membrilor în C.A. să modifice data reală a contractului de vânzare-cumpărare prin antedatarea sa în 20.05.2013 (dată la care MÎRZAC MARIAN nu preluase atribuţiile funcţiei de membru în Consiliul de Conducere al A.S.F.), cu toate că, în realitate, contractul s-a încheiat ulterior datei de 29.05.2013, aspect ce rezultă din faptul că şedinţa Consiliului de Administraţie al S.C. CARPATICA ASIG S.A., în cadrul căreia s-a hotărât vânzarea autoturismului a avut loc la data de 29.05.2013, raportul de evaluare al autoturismului întocmit de expertul tehnic a fost înregistrat în evidenţele societăţii de Asigurări la data 29.05.2013, iar intenţia de cumpărare formulată de către MÎRZAC MARIAN adresată consiliului de Administraţie al S.C. CARPATICA ASIG S.A. a fost transmisă prin e-mail înregistrat la societate din 29.05.2013. Contract antedatat Totodată, CARABULEA ILIE a dispus ca factura fiscală, reprezentând contravaloarea primei rate să fie antedatată la 22.05.2013 (factura nr. 2 din 22.05.2013), prin intermediul unui membru al Consiliului de Administraţie, care a rezoluționat factura fiscală în sensul antedatării acesteia. La datele de 16.09.2013, 23.09.2013 şi 25.10.2013, Marian Mîrzac a transmis lui Carabulea prin intermediul lui Mustățea, date confidenţiale privind hotărârile adoptate în cadrul Consiliul de conducere al A.S.F., prin care s-a dispus efectuarea unor controale inopinate la S.C. CARPATICA ASIG S.A., inclusiv datele de identificare ale membrilor echipei de control inopinat, astfel încât acesta a fost pus în gardă şi a putut prin măsurile dispuse să ascundă echipei de control deficienţele existente în activitatea S.C. CARPATICA ASIG S.A.

„În ziua de 29-05-2013, la ora 14:21:34, CARABULEA ILIE o contactează pe …membră al Consiliul de administraţie al S.C. CARPATICA ASIG S.A.), Femeie : No, deci am fost la şedinţă, ne-am întors, am ... am băgat şi hârtia aia... Am votat-o şi pe aia. CARABULEA ILIE: Da. Femeie : Şi ... eu n-am ştiut. … mi-o zis că ştiţi de vânzarea maşinii lui Mârzac. CARABULEA ILIE: Păi da. Păi... Femeie : Da. Deci cunoaşteţi problema. CARABULEA ILIE: E bine dacă-şi ia banii. Femeie : Am întrebat. Da, da, da. CARABULEA ILIE: Dacă-şi ia banii ...” Potrivit DNA, Mînzac avea nu numai capacitatea de a pune la adăpost S.C. CARPATICA ASIG S.A. de aceste controale, lucru pe care l-a şi făcut ulterior, dar cunoştea şi vulnerabilităţile acestei societăţi, întrucât anterior datei de 24.04.2013, a ocupat funcţia de director general al S.C. CARPATICA ASIG S.A.

CARABULEA ILIE: Deci staţi liniştit ... ă, am rugămintea consideraţi ca... un moment nepotrivit şi să daţi uitării şi trecutului orice fel de altă stare de spirit, deci decât pe cea care o cunoaşteţi care o fost în regulă, că... ă... am fost o echipă puternică care am avut rezultate şi care în continuare ă... ă... construcţia făcută, structurile... consolidate dau rezultate. MÎRZAC MARIAN: Sigur. Cum reuşiţi dumneavoastră să-mi ridicaţi moralul de fiecare dată nu ştiu... CARABULEA ILIE: *râde... nu, domne eu sunt un om cu înţelepciune... *râde. MÎRZAC MARIAN: Asta e. Exact, exact.” Întâlniri secrete De altfel, Mîrzac a avut, atât întâlniri directe cu conducerea S.C. CARPATICA ASIG S.A., cât chiar şi cu Carabulea , în mod constant, în cadrul informal, pe tot cursul anului 2013. ”Atât inculpatul CARABULEA ILIE, cât şi inculpatul MÎRZAC MARIAN şi-au luat măsuri de siguranţă pentru a ascunde aceste relaţii care excedau cu mult relaţiile profesionale, stabilind întâlniri, fie în zone izolate (cum ar fi Aerodromul Cisnădioara), fie locuri publice intens circulate (cum ar fi parcarea Mall-ului Affi Cotroceni). Tot pentru a da o aparenţă de legalitate actelor de mituire, inculpatul CARABULEA ILIE a fost de acord şi a solicitat antedatarea unor facturi şi chitanţe şi antedatarea contractului de vânzare-cumpărare privind autoturismul Audi A8 către MÎRZAC MARIAN”, se arată în referatul cu propunerea de arestare a procurorilor.

Totodată, în data de 16.05.2013 (dată la care inculpatul MÎRZAC MARIAN avea calitatea de membru al conducerii A.S.F.), îi comunică inculpatului MUSTĂŢEA RADU că a avut o discuţie lămuritoare cu inculpatul CARABULEA ILIE, împrejurare în care inculpatul MÎRZAC MARIAN a garantat pentru loialitatea inculpatei CRUDU I „În ziua de 16-05-2013, la ora 21:41:50, MÎRZAC MARIAN îl contactează pe MUSTĂŢEA RADU, …Cu acesta are următorul dialog: Domne, hai să ne-nţelegem zic. Cu Ina, în primul rând că, pe lângă că eşti dumneata, suntem noi toţi. Nu o să ai nici un fel de probleme cu Ina, că Ina tre să răspundă la toţi: şi la Radu, şi la … şi la mine... şi n-o să ai nici un fel de probleme.” Inculpatul MÎRZAC MARIAN, în cadrul aceloraşi preocupări, a făcut demersuri pentru a urgenta avizarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a inculpatei CRUDU I în funcţia de director general al S.C. CARPATICA ASIG S.A. (aviz obligatoriu fără de care aceasta nu putea ocupa funcţia respectivă). În urma mesajului transmis de către MUSTĂŢEA RADU, în data de 10.06.2013, la ora 11:12:33, respectiv, „nr asf …./10.07.2013-vb cu Laura sa urgentam avizarea pt Ina” Inculpatul MÎRZAC MARIAN intervine pe lângă învinuita CHIŢOIU LAURA nu doar pentru a preschimba data intervievării din 10.07.2013, în 19.06.2013, ci şi pentru ca aceasta din urmă să modifice structura comisiei de examinare, astfel încât persoanele desemnate în comisie să nu pună întrebări incomode şi să asigure apriori rezultatul pozitiv al acestei examinări în ceea ce o priveşte pe CRUDU I. „În ziua de 18.06.2013, la ora 16:21:26, MÎRZAC MARIAN este contactat de CHIŢOIU LAURA, Cu aceasta are următorul dialog: CHIŢOIU LAURA: Auzi, uite, şti de ce te-am sunat? Am ... am vorbit pentru mâine, că mâine, la zece, vine aia de la Sibiu ... MÎRZAC MARIAN: Da. CHIŢOIU LAURA: Şi, am vorbit cu…. i-am zis să nu-i zică nimic lu' băbăciunea aia şi ... MÎRZAC MARIAN: Da. CHIŢOIU LAURA: Pentru că aia e o ciufută şi o nebună şi spune şi peste tot şi pune şi nişte întrebări idioate. N-are rost să te complici cu proasta aia. MÎRZAC MARIAN: Da. Aşa şi ... CHIŢOIU LAURA: Şi i-am zis lu…. a zis că vrea să vină, da' o să-i spună lu' aia că: domne, m-a sunat acum dimineaţă şi nu eraţi aici şi trebuia repede şi m-am dus io. Săracu-i era frică, îţi dai seama. MÎRZAC MARIAN: Mda. CHIŢOIU LAURA: Şi că dacă mă-ntreabă pe mine aia, să ştiu ce să-i spun. MÎRZAC MARIAN: Păi aia ... CHIŢOIU LAURA: Şi zic: tu nu mă vezi pe mine? Dobitoaca aia nu mă-ntreabă nimic, că dacă mă-ntreabă, io o trosnesc imediat, io nu vorbesc cu aia. Ştii? CHIŢOIU LAURA: Mhâ. Aşa şi ... asta, că, d-asta de fapt te sunasem. Ţi-am zis că vine …., mă rog, cu frică, cu nu ştiu ce ... MÎRZAC MARIAN: Da. CHIŢOIU LAURA: Săracu a vrut, a fost super drăguţ, dar, şti care e problema? Noi ţineam interviurile sus, la şase. MÎRZAC MARIAN: Păi, sala s-a golit. CHIŢOIU LAURA: Şi la şase, sala e ocupată. MÎRZAC MARIAN: Nu. CHIŢOIU LAURA: Păi mi-a zis că mâine. MÎRZAC MARIAN: Păi mâine se eliberează. CHIŢOIU LAURA: Păi da, mâine se eliberează. MÎRZAC MARIAN: Eu am vorbit cu ... CHIŢOIU LAURA: Aşa mi-a zis şi mie, dar eu am la zece interviu şi nu ştiu dac-o fi liberă că, dacă nu, fetele mele le-am zis să-l ţină la noi în birou, îţi dai seama că unde să duc femeia şi plus cu patru directori care-ţi vin ... MÎRZAC MARIAN: Păi ... CHIŢOIU LAURA: Şi d-asta nu ştiu ce să fac. Mă gândeam ... da nici în birou la …. nu pot, ….Şi nu ştiu ce să fac. D-asta te-am sunat. MÎRZAC MARIAN: Păi, păi stai un pic. Eu când am vorbit cu că noi avem şedinţa mâine şi nu ştiam unde-o ţinem, la CNVM, la CSA ... CHIŢOIU LAURA: Păi da, da nu ştie ... MÎRZAC MARIAN: mi-a zis că mâine sala este liberă şi-a ... CHIŢOIU LAURA: Eu ştiu că eram la el, eram la el, da ... MÎRZAC MARIAN: Păi da, nu, păi nu, da el mi-a zis că ... CHIŢOIU LAURA: Da nu ştie dacă e mâine. MÎRZAC MARIAN: Păi nu, nu, da oricum mi-a zis că dacă nu, este liber biroul lu….. Şi se poate ţine acolo . CHIŢOIU LAURA: A ... super atunci. MÎRZAC MARIAN: Hai că vedem mâine dimineaţă cum facem că mâine ... CHIŢOIU LAURA: Păi tu la cât ajungi? MÎRZAC MARIAN: Păi la nouă vin şi eu la birou mâine, vin şi eu la nouă. CHIŢOIU LAURA: A, vi la nouă? MÎRZAC MARIAN: Nouă. CHIŢOIU LAURA: Mhâ. Eu pe la nouă jumate ajung. MÎRZAC MARIAN: Sau, mă rog, nouă jumate ajung şi eu şi vedem unde-o ţinem. Ori îl ... CHIŢOIU LAURA: Mhâ. Păi da, că nu vreau s-o ţin la mine ... MÎRZAC MARIAN: Na, e liber biroul lui …. CHIŢOIU LAURA: Nu vreau s-o ţin la mine. MÎRZAC MARIAN: Nu, nu. Nu cu alte persoane de faţă, normal. CHIŢOIU LAURA: Păi da, păi la mine eu ... sunt zece acolo, ce să fac! MÎRZAC MARIAN: Sau chiar dac-o fi, îi scoatem p-ăia din ... sus, din sala de consiliu, îi scoatem p-ăia afară pentru o oră, cât o dura povestea asta, da, oricum, las că mă ocup eu mâine dimineaţă. CHIŢOIU LAURA: Ce o oră fată(?), o oră ... îţi dai seama că ... juma de oră că ... sper să nu se-apuce ăsta la povestit. Adică, eu sper să dureze puţin. MÎRZAC MARIAN: Da ... CHIŢOIU LAURA: Păi da de asta vreau să-ţi zic, să şti şi tu. Eu ajung pe la nouă jumate, dar, dacă e, să şti şi tu că am nevoie de-o sală. MÎRZAC MARIAN: Mă ocup eu mâine Laura, când ajung acolo, şi ... CHIŢOIU LAURA: Da? OK. MÎRZAC MARIAN: Crezi c-ar fi bine să bag şi eu capul p-acolo, pe la comisie? Nu cred. CHIŢOIU LAURA: Păi, da. Păi de ce să nu bagi, ce-are? MÎRZAC MARIAN: Păi nu … CHIŢOIU LAURA: Că vi să saluţi, doar nu … MÎRZAC MARIAN: Da, da, comisia … CHIŢOIU LAURA: Păi vi să saluţi, ce … MÎRZAC MARIAN: Da. CHIŢOIU LAURA: Hai mă că, ţi-am zis, e ... MÎRZAC MARIAN: Şi intru şi eu un pic p-acolo. CHIŢOIU LAURA: Exact, MÎRZAC MARIAN: Deci e la zece, nu? CHIŢOIU LAURA: La zece, la zece. MÎRZAC MARIAN: Hai, că eu la nouă o să fiu p-acolo ... CHIŢOIU LAURA: Mhâ. MÎRZAC MARIAN: Şi mă ocup eu de sală. CHIŢOIU LAURA: Şi poţi să bagi capu, îţi dai seama ... MÎRZAC MARIAN: Păi, mă duc şi eu p-acolo să ... na ... CHIŢOIU LAURA: Mhâ, mhâ. Bine. MÎRZAC MARIAN: Am calitate oficială, na. În urma intervenţiei inculpatului MÎRZAC MARIAN, dar şi a demersurilor frauduloase întreprinse de către CHIŢOIU LAURA, numita CRUDU I a fost avizată în data de 19.06.2013, de către comisia din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Astfel, în data de 19.06.2013, ora 11:04:43, inculpata CRUDU I poartă următorul dialog: MÎRZAC MARIAN: Da Ina. CRUDU INA: Salutare. MÎRZAC MARIAN: Bonjour. Ce faci, ai terminat? CRUDU INA: Bine. Am terminat, da. Au fost super O.K. oamenii. MÎRZAC MARIAN: Da, păi... CRUDU INA: Da. MÎRZAC MARIAN: Mhî... şi ai plecat? CRUDU INA: Au făcut ce au fost... MÎRZAC MARIAN: Sfătuiţi să facă. CRUDU INA: Da. Am plecat, da... am întrebat cam când cred că obţin aprobarea şi au zis că nu ştiu data următorului consiliu să-mi zică. MÎRZAC MARIAN: Mhî... Păi încerc io s-o bag astăzi... CRUDU INA: Da? MÎRZAC MARIAN: Că avem azi şedinţă, da. CRUDU INA: A... super. MÎRZAC MARIAN: Şi mă duc să modific ordinea de zi, ca s-o pun azi. CRUDU INA: Mhî... Bun. MÎRZAC MARIAN: Ca s-o ai mâine, mhî... CRUDU INA: Săru' mâna. Mersi. MÎRZAC MARIAN: Hai. N-ai de ce. CRUDU INA: Te pup. MÎRZAC MARIAN: Hai... baftă. CRUDU INA: Merci, merci. MÎRZAC MARIAN: Să duci drapelul în continuare. CRUDU INA: (râde) Greu, după tine. MÎRZAC MARIAN: Hai, lasă. CRUDU INA: Hai... te pup. MÎRZAC MARIAN: Hai, te pup şi eu. Pa, pa. Pa, pa. CRUDU INA: Pa.”