Capitala Melcilor în Ţara Bârsei

Localitatea braşoveană Teliu vrea să-şi câştige statutul de capitală europeană a preparatelor ecologice din melci.

Autorităţile şi fermierii din Teliu, localitate aflată la circa 25 km de Braşov, vor să îşi „branduiască“ zona drept „Ţinutul Melcilor“. Aceştia aduc drept argumente densitatea mare de ferme de melci, dar şi faptul că singura fabrică de procesare completă a cărnii de melc s-a inaugurat aici, în acest an.

„În primul rând, ar trebui ca locuitorii din zonă să îşi asume această identitate. Când ei vor vorbi de Teliu ca de ţinutul melcilor, şi când profitabilitatea afacerii va fi vizibilă, vom putea vorbi cu adevărat de ţinutul melcilor. Cel mai probabil în trei ani de zile vom avea primele rezultate“, spune Ionuţ Ţaţa, directorul Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB).

În plus, pe 10-11 mai, la Teliu vor avea loc, în premieră, „Zilele Melcului“. Manifestarea va cuprinde un simpozion despre agricultura ecologică, dar şi muzică populară, plus melci şi bere“. „Pe viitor vrem să organizăm şi un festival gastronomic specific“, spune primarul din Teliu, Vasile Şerban. Ajutor european Cei implicaţi promovează specializarea pe culturile pentru micile moluşte, în regim eco-bio. „În Teliu şi în comunele înconjurătoare există cele mai mari şi cele mai multe ferme de acest gen din ţară. Pentru recolta de primăvară am avut nevoie de câteva zeci de tone de morcovi şi a trebuit să cumpărăm din altă parte. Ar fi ideal, şi pentru noi, dar şi pentru proprietarii de pământuri din zonă, dacă ar cultiva ei această mâncare complementară pentru melci“, explică Marcel Măcris, preşedintele Escar Prod, cea mai mare asociaţie a crescătorilor de melci din România. Principalul avantaj sunt contractele pe termen lung.

„În prezent, UE finanţează cu 40% aceste activităţi, dar există şi bonusuri. Bazinul Teliu este şi zonă defavorizată, asta înseamnă încă 10%. Dacă fermierii sunt tineri şi dacă sunt grupaţi în asociaţii agricole, finanţarea europeană poate ajunge până la 75% din proiect“, argumentează şi Ionuţ Ţaţa, directorul ADDJB. CERTIFICARE

Conserve, pateu şi cârna Metoda de obţinere a melcilor de la Teliu este certificată european, iar melcii din zonă sunt singurii care au certificat Bio - de produs totalmente natural. „Ne-am certificat la Bruxelles pentru că demersurile s-au făcut mult mai repede. Dacă încercam să o facem în România, şi acum mai aşteptam certificarea“, povesteşte Marcel Măcriş.

Acesta a precizat că, avânt certificatul Bio, melcii de Teliu sunt mult mai scumpi decât cei obişnuiţi şi, în câţiva ani, vor ajunge dublu ca preţ. Actualmente, un fermier primeşte 3 euro pentru un kilogram de melci. La fabrica Escar Prod, melcii vor fi procesaţi şi vânduţi ca semipreparate şi conserve. „Avem un sortiment, de exemplu, cu melci în sos, care sunt băgaţi înapoi în cochilie şi sunt serviţi aşa. Facem şi conserve, şi pateu, şi cârnaţi de melc. Să nu râdeţi, putem face şi mici din carne de melc“, se laudă Măcriş.