Un fost procuror general şi un ex-ministru au debutat ca meseriaşi.
Dosarele profesionale ale magistraţilor români scot la iveală traiectorii surprinzătoare. Fie au cântat partitura clasică - „Partidul, Ceauşescu, România“ - fie au luat-o de jos, conform principiilor unui bizar „vis american“, trăit în comunism.
Conform documentelor, un fost procuror general şi un ex-ministru de justiţie au profesat în trecut ca muncitori necalificaţi, mineri şi cofetari. Mircea Criste şi fostul ministru Iosif Gavril Chiuzbaian erau acum 40 de ani adevăraţi meseriaşi.
În plus, acesta din urmă a evoluat, nu doar ca magistrat, ci şi ca specialist recunoscut în viaţa şi opera tracilor şi geto-dacilor şi a avut legături cu fundaţia omului de afaceri Iosif Constantin Drăgan, un apropiat al lui Nicolae Ceauşescu, dar şi admirator al mareşalului Antonescu.
Criste, un „element conştiincios“
Fost judecător la Reşiţa şi procuror general al României, Mircea Criste a debutat nu într-o sală de judecată, ci la Întreprinderea de Construcţii de Maşini Reşiţa. Şi nici aici ca jurist, ci în calitate de muncitor necalificat. Un loc de muncă la care a prestat însă aproape un an, între 1976, când a absolvit liceul, şi 1977, când a intrat la Facultatea de Drept din Cluj.
Potrivit referatelor care i s-au făcut în epocă, tânărul Criste era văzut ca un „element conştiincios, disciplinat şi cu o frumoasă comportare“. Deşi nu există referinţe despre afilierea politică a acestuia (UTC sau PCR), aprecierile pe linie ideologico-profesionale sunt expediate totuşi într-o filă din 23 ianuarie 1984: „În toată această perioadă s-a preocupat în permanenţă de ridicarea nivelului său politic şi profesional“.
Miner şi cofetar la Baia Sprie
Potrivit documentelor vremii, preocupările extrajuridice ale lui Mircea Criste sunt ca şi inexistente. O dimensiune a vieţii la care excelează un alt contemporan al său în conducerea sistemului judecătoresc de după Revoluţie, fostul ministru PDSR al justiţiei Iosif Gavril Chiuzbaian.
Membru PCR încă din 1976 şi activist UTC fără funcţii deosebite, acesta a păşit în carieră ca „angajat la Laboratorul de cofetă rie din Baia Sprie“.
O chestiune de doar câteva luni, înaintea examenului de admitere la facultate. Lucrul pe timpul vacanţei a devenit însă o constantă şi în viaţa de student a viitorului ministru Chiuzbaian. Originar dintr-o zonă minieră (Maramureş), acesta s-a angajat, potrivit fişelor ataşate la dosar, ca ortac la exploatarea Baia Sprie.
Inapt pentru armată
Chiar şi aşa, Iosif Gavril Chiuzbaian, al cărui tată a fost comunist ilegalist, a corespuns tuturor exigenţelor în cei patru ani de universitate: la învăţătură „s-a situat printre elementele fruntaşe“, iar în UTC „s-a achitat de sarcinile care i-au fost încredinţate“.
Însă tranziţia de la liceu la facultate nu a fost întreruptă de umbra stagiului militar. Dosarul care descrie traseul lui Iosif Gavril Chiuzbaian arată că fostul ministru al justiţiei nu a făcut niciodată armata.
Motivul: inapt medical. Menţiunea se regăseşte într-un chestionar- tip completat de mână în anii ’80.
OM DE ARTĂ ŞI ŞTIINŢĂ Chiuzbaian şi Fundaţia „Drăgan“ Legăturile lui Iosif Gavril Chiuzbaian cu controversatul personaj Iosif Constantin Drăgan au la origine două pasiuni mai vechi ale fostului ministru: filmul şi istoria tracilor. Filmul şi „Era socialistă“ După titlurile scenariilor sale de film, pare că avem de-a face cu un Sergiu Nicolaescu 2, dar absolvent de Drept. Dosarul lui Chiuzbaian reţine astfel următoarele: „Este autorul unor scenarii de film: «Instanţa amână pronunţarea», realizate în 1976, care s-a bucurat de o bună primire din partea presei şi a publicului. În prezent are în lucru filmele «Procurorul îşi asumă riscul» şi un film consacrat omului de ştiinţă Ştefan Odobleja“. Pe de altă parte, dintr-un document din 10 iunie 1983 aflăm: „Din 1968 este preşedinte al Cenaclului de cultură juridică, tracologie, literatură şi artă «Titu Maiorescu» din Bucureşti, unde desfăşoară o activitate cultural-educativă şi publicistică, fiind colaborator al revistelor «Săptămâna» şi «Luceafărul»“. Potrivit altor fişe din dosarul său, a mai colaborat şi cu revista „Era socialistă“ şi a participat cu peste 2.000 de pagini la simpozioane internaţionale de tracologie. Unele desfăşurate în România, altele, peste hotare, într-o Epocă de Aur în care trecerea frontierei socialiste se dovedea o încercare la fel de complicată ca şi trimiterea unei misiuni pe Marte. Afară, pe banii lui Drăgan Această preocupare i-a facilitat contactul cu Fundaţia Europeană „Drăgan“. Patronul acesteia, Iosif Constantin Drăgan, era considerat un apropiat al Securităţii de la Bucureşti, dar şi al dictatorului. Chiar şi aşa, într-un document din 1981, ministrul justiţiei de atunci, tovarăşul Ioan Ceterchi, îşi dădea acordul ca Iosif Gavril Chiuzbaian să plece la Palma de Mallorca pentru a participa la un simpozion de tracologie. Plus un concediu de odihnă şi o documentare în Italia şi Franţa, la sediul Fundaţiei Europene „Drăgan“. În total, Chiuzbaian a petrecut, din noiembrie 1981, o lună şi 10 zile de sejur în străinătate.
Potrivit fişei semnate de ministrul justiţiei din acea vreme, „deplasarea se face pe cont propriu, tovarăşul G.I. Chiuzbaian având asigurată întreţinerea în străinătate de către Fundaţia Europeană «Drăgan»“.