Solidaritate în vremuri de restrişte, cântecul de lebădă al actualilor lideri ai UE

Solidaritate în vremuri de restrişte, cântecul de lebădă al actualilor lideri ai UE

Liderii Uniunii Europene, UE, şi-au promis ''solidaritate în vremuri de restrişte'' înaintea summitului informal din 9 mai de la Sibiu, din România, potrivit unui proiect de declaraţie obţinut vineri de agenţia dpa, citată de Agerpres.

Punctul central al summitului UE - care a fost convocat cu circa două săptămâni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European - va fi viitorul comun al blocului comunitar după ieşirea Marii Britanii din UE. Proiectul de declaraţie conţine 10 angajamente post-electorale care abordează tema unităţii.

''Vom apăra o singură Europă - de la Est la Vest, de la Nord la Sud'', se menţionează în proiectul de declaraţie, care continuă cu următorul angajament: ''Vom rămâne uniţi, la bine şi la greu''.

Alte angajamente includ respectul reciproc pentru statul de drept, armonizarea condiţiilor de trai în Uniunea Europeană şi un rol mai robust al UE pe scena internaţională.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Europa va fi un lider global responsabil. Vom continua să conlucrăm cu partenerii noştri din lume pentru a păstra şi dezvolta ordinea internaţională întemeiată pe reguli'', continuă proiectul de declaraţie, în care se mai menţionează că domeniile de preocupare globală comună includ comerţul, mediul şi schimbările climatice.

Potrivit dpa, statele membre analizează proiectul de declaraţie pentru a-l finaliza până marţea viitoare.

Summitul de la Sibiu trebuia iniţial să aducă împreună restul de 27 de state membre rămase în Uniunea Europeană după ieşirea Marii Britanii, stabilită iniţial pentru 29 martie, însă amânări succesive fac ca Brexitul să pună într-un con de umbră orice fel de discuţii despre viitorul UE, comentează dpa.