Canicula de la nivelul mării

Poliţiştii din Constanţa apreciază că, în staţiunile de pe litoral, au fost în weekend aproximativ 40.000 de turişti care au vrut să scape de cele mai călduroase zile din acest an.

În timp ce ţara a fiert la propriu, peste 40.000 de tu rişti (conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cons tanţa) au ales litoralul ca să se răcorească. Aici, datorită brizei, erau doar 26-28 de grade Celsius în aer. Pe nisip însă nu poţi păşi decât în papuci; e fierbinte.

Pe plaje abia dacă aveai loc să pui cearşaful. Şezlongurile erau amplasate până în buza mării. Nimeni n-a ţinut cont de recomandările medicilor, toată lumea a stat la soare în miezul zilei. Staţiunea Mamaia, unde sunt înregistraţi cei mai mulţi turişti, arăta ca un cartier prăfuit al Constanţei.

Iarba era uscată, arsă, deşi hotelierii plătesc taxa de irigat spaţii verzi. Aleile, parcările şi promenada staţiunii erau acoperite cu un strat gros de puf de la plopii prăfuiţi. Singura plajă de pe litoral care deţine certificatul „Blue Flag”, aflată în nordul staţiunii Mamaia, e curată, cu coşuri de gunoi, cu duşuri şi toalete, cu tineri în uniforme care vin cu tava la şezlong. De asemenea, staţiunea Neptun Olimp era plină de verdeţă proaspătă şi aer curat.

Vânzări-record la bere

Turiştii, cei mai mulţi din Bucureşti, spun că au vrut să scape de „genocidul” din Capitală. „Am venit cu familia pentru trei zile. E bine aici, ne răcorim cu bere, o baie în mare”, spune un turist din Bucureşti. Altul, mai tânăr, ne arată cele două variante cu care se protejează de caniculă: „uleiul de protecţie şi halba cu bere rece”.

Nimeni nu pare deranjat de faptul că apa mării e murdară şi că algele care au format deja un cordon pe mal au început să miroasă. Pe plaja din zona Cazinoului Mamaia, gunoaiele sunt aruncate la întâmplare, nici un coş de gunoi. Turiştii nu par deranjaţi, ba chiar contribuie la mărirea mormanelor aruncând şi ei PET-urile din care au bătut.

Cârciumile şi terasele au făcut vânzări-record la bere, sucuri şi îngheţată. Mâncarea pare ieftină, mai ales în sudul staţiunii Mamaia. „Sunt preţuri ca şi anul trecut: 100 de grame de guvizi prăjiţi costă 5 lei, hamsie prăjită 3,5 lei, calcan 10 lei, morun 10 lei, piept de pui cu garnitură 12 lei”, enumeră Vasile Chirondojan şe ful terasei, mulţumit că lumea stă la coadă.

Din 16 iunie, tarifele de cazare se majorează cu 15-30%. La un hotel de 2 stele cazarea va costa 130 lei /noapte, la 3 stele - 200 lei, la 4 stele - 350 lei (mic dejun inclus), iar la 5 stele - 550 lei. ANAT a lansat programul „Zile gratuite de vacanţă” unde plăteşti pentru cinci zile şi stai una sau două gratis.

COD GALBEN

Canicula se prelungeşte până marţi în sudul ţării

Meteorologii au decis ieri ca avertizarea cod galben de caniculă emisă vineri şi valabilă sâmbătă şi duminică să rămână în vigoare până marţi, însă doar în jumătatea de sud a ţării. Vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza în Oltenia, în Muntenia, în sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade Celsius.

Tot în aceste regiuni indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, după orele prânzului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 36 de grade Celsius, uşor mai ridicate în Lunca Dunării, iar cele mi nime se vor încadra între 14 şi 22 de grade Celsius. În Capitală, temperaturile se vor situa între 19 şi 35 de grade Celsius.

ASALT ÎN SPITALELE DIN TIMIŞOARA

Căldura îi afectează pe bolnavii cu tromboze

Canicula ultimelor zile i-a adus la spital pe timişorenii cu tromboze, a căror boală s-a agravat brusc. Numărul de internări a crescut mult la Clinica de Chirurgie Vasculară. “S-a ajuns la un număr de 10 internări în decurs de 48 de ore (aproximativ de trei ori mai multe faţă de media ultimelor luni)”, a spus Liana Dacilescu, purtătoarea de cuvînt a Spitalului Judeţean Timişoara.

Potrivit şefului Clinicii de Chirurgie Vasculară a spitalului, dr. Mihai Ionac, cauza acestor internări o reprezintă în principal tromboze survenite în teritoriul arterial (ischemii acute de membre), respectiv tromboze ale sistemului venos profund.

“O posibilă explicaţie o constituie creşterea bruscă a temperaturii din ultimele zile, care favorizează apariţia deshidratării cu creşterea vâscozităţii sanguine şi creşterea semnificativă a riscului de tromboză. Această problemă afectează toate grupele de vârstă, dar mai ales persoanele peste 70-80 ani. Situaţia merită atenţie, deoarece o parte dintre aceşti pacienţi s-au prezentat târziu la spital, cu leziuni ireversibile”, a declarat dr. Ionac.

Medicul le recomandă celor diagnosticaţi în trecut cu tromboze să consume 2,5-3 litri de lichide zilnic şi să se prezinte la serviciul de urgenţă la apariţia primelor semne ale acestor afecţiuni (durere brusc instalată la nivelul unui membru, respectiv edem important şi durere la nivelul picioarelor). (Georgeta Petrovici)