Canicula, blestem pentru oameni, binecuvântare pentru agricultură

Temperaturile extreme care s-au abătut asupra României au efecte benefice asupra agriculturii. Precipitaţiile din ultima perioadă au asigurat o umiditate suficientă a solului, astfel încât plantele să aibă resursele necesare de apă

Canicula care s-a instalat în România în ultimele trei zile nu afectează culturile agricole. Explicaţia constă în faptul că rezervele de apă din sol sunt suficiente, iar seara se lasă roua, care hrăneşte plantele.

„Acest an se pare că va fi un an excelent pentru agricultură. Natura a ţinut cu noi şi a plouat atunci când a trebuit şi cât a trebuit. În plus există roua, care se lasă pe la ora 20.00 şi ţine până dimineaţa. Fenomenul se datorează diferenţei de temperatură dintre cea a solului şi cea din atmosferă, apa venind sub formă de vapori şi se aşează pe plante, scurtând astfel perioada de stres a plantelor, care începe de pe la ora 11.00-12.00 şi culminează la ora 16.00-17.00.

Plantele îşi trag apa necesară din această rouă. Desigur, există zone restrânse, în care umiditatea din sol este mai mică, dar în niciun caz nu putem vorbi de o secetă pedologică, cel puţin nu în acest an. Excepţia o fac doar câteva zone, dar care nu influenţează recolta”, ne-a explicat Laurenţiu Baciu, Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

Dobrogea, zona Zimnicea şi câteva locuri din vestul ţării au avut neşansa să aibă puţine precipitaţii, în acest an. Efectul se va simţi la cultura de porumb care, din cauza căldurii şi a lipsei apei, nu va mai fertiliza, dar nu sunt culturi foarte mari. În România, porumbul este plantat pe o suprafață de peste 3 milioane de hectare.

Se anunță o recoltă bogată de soia

După cultura de porumb, ca număr de hectare cultivate, se situează cea de soia, cu circa 500.000 de ha, de unde se aşteaptă rezultate foarte bune. „La porumb se începe recoltarea la sfârşitul lui august şi până în noiembrie, ultimele judeţe fiind Iaşi şi Botoşani. La soia, recoltarea începe în august și se termină în octombrie. Ne aşteptăm la rezultate foarte bune. De asemenea, culturile de floarea soarelui se află în perioada de umplere a bobului şi au rezerve suficiente de apă. Cât privește viţa de vie, şi aici boabele sunt în fază de creştere. La vie, cu cât e mai mare căldura cu atât strugurii vor fi mai dulci, iar vinul mai tare”, a mai spus Laurenţiu Baciu.

Cod roșu în 12 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o avertizare Cod roşu de căldură extremă, valabilă vineri şi sâmbătă, în 12 judeţe din vestul ţării şi sud-vestul ţării: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Sălaj, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Mehedinţi şi Dolj.

În aceste zone se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei și care se vor situa între 39 și 42 de grade Celsius. Va fi Cod portocaliu de caniculă în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi local în Maramureș, Transilvania şi Oltenia, unde temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 şi 39 de grade. ANM precizează că, treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice şi va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare.