Candidatura Nataliei Morari, la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, a fost depus

Suirsa foto: facebook.com

Republica Moldova. Grupul de inițiativă, format de cetățeni, pentru susținerea candidatei Natalia Morari la alegerile prezidențiale din toamnă a îndeplinit, duminică, o formalitate. Au fost depuse documentele la Comisia Electorală Centrală (CEC), cu scopul de a fi înregistrate.

Candidatura Nataliei Morari, la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, a fost depusă

Mai departe, cei de la CEC au la dispoziție un termen de trei zile, din momentul în care li s-au livrat documentele, pentru a verifica dacă acestea sunt în regulă. Mai departe, trebuie să fie emisă o hotărâre care să vizeze înregistrarea sau refuzul - după caz - a înregistrării respectivului grup de inițiativă.

Din momentul în care a început perioada de depunere a cererilor pentru ca grupurile de inițiativă să se înregistreze pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova, CEC a mai primit încă alte 13 dosare. Până duminică, 25 august, au fost înregistrate nouă grupuri de inițiativă și eliberate listele de subscripție pentru colectarea semnăturilor, după cum notează newsmaker.md.

Și Andrei Năstase a intrat în cursă

Ieri, și Andrei Năstase a intrat în cursa electorală pentru alegerile din toamnă și a finalizat formalitățile ce trebuiau să fie îndeplinite. Candidatul beneficiază de un grup de inițiativă, care a fost constituit, iar actele pentru parafarea candidaturii au fost depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC).

„Un președinte dedicat oamenilor și Moldovei în primul rând”. Așa sună sloganul pe care îl va folosi candidatul în perioada campaniei electorale.

Astăzi, suntem împreună pentru a scrie o nouă filă în istoria Republicii Moldova, la fel cum am făcut în trecut, în lupta noastră împotriva oligarhilor. Vreau să vă mulțumesc pentru curajul dumneavoastră, pentru faptul că vă implicați în acest proces, pentru faptul că ați ales să vă dedicați Moldovei și oamenilor săi. Republica Moldova are nevoie de un președinte dedicat”. A mai afirmat Andrei Năstase, sâmbătă.