Muzicianul timişorean Eduard Jak Neumann, fondatorul trupei Blazzaj şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale care vor avea loc anul acesta în luna noiembrie. Artistul are 40 de ani și cu o zi înainte ca premierul Victor Ponta să anunțe că va candida pentru cea mai importantă funcție din stat, și-a prezentat intențiile, pe blog.
”Politica nu este rea și coruptă. Politica este instrumentul pe care îl avem la îndemână pentru o viață armonioasă. Statul este forul care hotărăște distribuția resurselor financiare în societate. Însă el însuși este dominat de interesele financiare. Trăim în prezent sub dictatura banului, care duce spre pierzanie și război global. Nu mai putem continua așa. Susțineți candidatura mea independentă la Președinția României! Suntem pregătiți să facem din România un exemplu-forță al planetei unite” - acesta e mesajul cu care muzicianul își încheie ”scrisoarea pentru toți românii” pe care a postat-o pe blogul său, luni. În document, Eduard Jak Neumann amintește de vocația internațională a românilor - țara noastră e unul din cei mai mari ”exportatori” de oameni educați. De aceea e important ca în fruntea țării să se regăsească oameni educați, iar el este un exemplu bun.
Muzician cultivat, licențiat în Științe Politice
Eduard Jak Neumann va împlini anul acesta 40 de ani, este licențiat în Științe Politice și are un master în Muzică și Cultură Pop. Cântă la saxofon, clarinet, pian, electronice. S-a născut la Tulcea, într-o famile care cultivă muzica și literatura și a fost implicat în activități artistice pe plan local încă de mic. În 1993, la Timișoara, a început să studieze științele sociale, iar în paralel a comous prime cântece pentru unul din primele sale proiecet de succes la nivel național, Blazzaj. În 2001 s-a mutat în Marea Britanie iar din 2009 a revenit în ţară, stabilindu-se la Bucureşti. Printre formaţiile şi proiectele cu care a colaborat se numără Funkin Le Free, Golem Quartet, Blazzaj, Jazz Unit, Orient Express, AG Weinberger, Colombo de Niro, Baumann Quartet sau Electric Vulcans.
Platformă în 13 puncte: ”Premierul va fi ales prin dezbatere națională”
Platforma cu care Jak Eduard Neumann speră să atragă voturile romțnilor e departe de cele cu care ne-am obișnuit de-a lungul istoriei post-revoluționare. Aceasta are 13 puncte și propune, printre altele, desemnarea primului ministru prin dezbatere națională, urmărind un set précis de obiective. Ministerul de Externe va lua o poziție echidistantă față de conflictele existente, în special cele din Ucraina și Israel, iar Ministerul de Interne va primi capacitatea tehnologică de a recunoaște identitatea cetățeanului cu ajutorul telefonului mobil pentru eliberarea de constrângerile birocratice, în timp ce Ministerul Muncii va implementa sistemul de 13 salarii, din patru în patru săptămâni, precum și eradicarea sărăciei prin munca pentru comunitate timp de 4 ore pe săptămâna, 19 zile din 28. De asemenea, Ministerul Mediului va interzice extracția prin fracturare a gazelor de șist, a modificarilor genetice, a utilizării neregularizate a pesticidelor, a extractiei aurului prin cianuri și a oricarei alte practici distructive. Muzicianul a iniţiat şi un grup de Facebook în care promovează ideea candidaturii sale ca independent la alegerile pentur cea mai importantă funcție în stat. Pentru a avea bani în campania electorală s-a gândit să susțină o serie de concerte. ”Cred că ar fi o metodă bună de promovare“, a declarat Eduard Jak Neumann. ( Foto: Seba Tătaru)