Liviu Dragnea, șeful PSD, a anunțat că scopul alianței PSD - ALDE este să câștige alegerile, așa că ar putea avea un candidat comun la prezidențiale.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că PSD și ALDE ar putea avea un candidat comun la alegerile prezidențiale din 2019. Acesta poate face parte din oricare din aceste două partide, scopul fiind ca alianța să câștige alegerile.
„Candidatul va fi desemnat după o analiză foarte serioasă şi riguroasă. Nu pe orgolii, ci pe raţiuni. Este deschisă posibilitatea unui candidat unic. Am vorbit cu domnul Tăriceanu şi am convenit că orice variantă este deschisă, însă o să o gândim foarte bine. O să vorbim cu toţi colegii noştri şi să vedem care este varianta cu cele mai mari şanse de reuşită. Pentru noi e cel mai important ca alianţa PSD-ALDE să câştige alegerile. Ori fiecare partid va avea un candidat propriu, ori vom avea un candidat comun", a declarat Dragnea.
„Facem analize extrem de complexe, analizăm cu foarte mare atenție. Aceste analize vor fi terminate în toamnă, spre finalul anului. Este posibil ca atunci să anunțăm și candidatul", a mai declarat liderul PSD, conform Antena3.