Evenimentul Zilei > International > Când vom merge fără vize în SUA. România mai are un mic pas de făcut: ”Am primit deja un set de criterii”
Când vom merge fără vize în SUA. România mai are un mic pas de făcut: ”Am primit deja un set de criterii”

Când vom merge fără vize în SUA. România mai are un mic pas de făcut: ”Am primit deja un set de criterii”

Românii care nu îndeplinesc criteriile necesare pentru a aplica pentru vize SUA nu trebuie să insiste și să repete cererile, visând la o zi norocoasă. Astfel de demersuri împiedică România să atingă stadiul în care țara noastră ar putea intra în rândul statelor care nu au nevoie de vize pentru a se deplasa peste Ocean, a subliniat ministrul Afacerilor Externe.

Există o listă de câteva condiții pe care statul român trebuie să le îndeplinească astfel încât țara noastră să fie inclusă în programul SUA de scutire a vizelor, după cum urmează: combaterea terorismului; respectarea legislației inclusiv în ceea ce privește imigrația; securitatea documentelor și buna gestionare a frontierelor.

Departamentul american pentru securitate internă a precizat, în luna septembrie, că statele care nu respectă cerințele amintite totalizează o rată de refuz de acordare a vizelor temporare de 3%. Care este, însă, situația României?

Va atinge România rata de refuz a vizelor de sub 3%?

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a precizat miercuri, 8 decembrie, că a abordat problema României în ceea ce privește programul Visa Waiver cu secretarul de Stat Blinken și cu secretarul Mayorkas. „Am discutat despre cum să facem să reușim să implementăm ultimul criteriu care mai trebuie să mai fie realizat de România și anume ajungerea la o rată de refuz de sub 3% din totalul cererilor de viză”, a declarat Bogdan Aurescu.

„Acest criteriu reprezintă un efort de conștientizare pentru că până la urmă nu există pârghii pe care guvernul român sau guvernul american să le poată utiliza pentru reducerea ratei de refuz. De aceea, am adresat rugămintea secretarului Mayorkas și el a fost de acord să primim un set consistent de informații clare cu privire la motivele pentru care anumite cereri sunt refuzate, de ce o anumită cerere nu primește un aviz pozitiv. Am primit deja un set de criterii, dar aștept și informații cu privire la ponderea pe care fiecare criteriu o are în ansamblul acestor refuzuri”, a mai informat ministrul de Externe.

Motivele pentru care cererile pentru vize nu sunt acceptate

Potrivit poziției lui Bogdan Aurescu, atunci când există un refuz al vizei, de regulă nu există și o informare în acest sens, motiv pentru care România are nevoie de o „campanie de conștientizare”. Ministrul Afacerilor Externe a recomandat cetățenilor să consulte criteriile care trebuie îndeplinite pentru a obține o viză de deplasare în SUA astfel încât să știe de la bun început dacă sunt eligibili pentru un astfel de demers sau nu.

„De exemplu: unul dintre motive este că persoana în cauză are în cazier anumite infracțiuni. și atunci ofițerul de vize de la consulatul american nu va aproba cererea de viză respectivă. Sau dacă persoana în cauză declară venituri false, adică peste cele pe care le are în mod real și care sunt verificabile. Sau își declară un domiciliu pe care nu-l are, sau mă rog, face alte afirmații care sunt verificabile și care se dovedesc a nu fi conforme cu realitatea.

Dacă există suspiciunea că persoana folosește o viză turistică, sau are intenția de a folosi o viză turistică nu doar pentru a vizita, ci pentru a se stabili în SUA, într-un mod ilegal, atunci cu siguranță, cererea va fi refuzată.

Bogdan Aurescu, despre condițiile în care România ar putea să beneficieze de deplasări fără vize în SUA

Este păcat că românii care nu îndeplinesc aceste criterii să aplice, să mai plătească și taxele care nu sunt chiar la îndemâna oricui zilnic, și eventual chiar să și repete cererile astea, în speranța că într-o zi vor avea noroc. Acest lucru trebuie evitat, pentru că dacă reușim să evităm o astfel de ipoteză numărul de cereri de viză refuzate va scădea.

Vom avea un ghid oficial? Vom vedea. Nu pot să spun acum cum va arăta această campanie de conștientizare pentru că încă așteptăm aceste informații. Dar există un dialog pe care l-am lansat prin aceste întâlniri, mai ales întâlnirea cu Secretarul Mayorkas a fost una foarte bună, am stabilit un contact care să fie cât mai strâns, de altfel noi avem deja un grup de lucru pe care l-am creat începând din octombrie când am avut o discuție pe acest subiect cu fostul Secretar de Stat american”, a explicat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, într-o intervenție televizată la Digi24.

Oficialul a subliniat că dorește ca această campanie comună de conștientizare în ceea ce privește acordarea vizelor pentru SUA să avanseze și să dea rezultate favorabile țării noastre.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: