Când vom avea taxă pe autostradă? Transporturile dau asigurări că nu din ianuarie 2012

În ciuda unor informaţii publicate de presa din Timşoara potrivit cărora din ianuarie 2012 vom achira o taxă de 3,5 euro pentru a circula pe o sută de kilometri de autostradă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) afirmă că, cel mai probabil, o astfel de taxă va fi introsudă din 2013, dar că nu afost stabilit deocamdată cuantumul său.

CNADNR precizează că valoarea tarifului care se va introduce pentru utilizarea autostrăzilor în România se va determina în urma unui studiu socio-economic şi a unei analize a caracteristicilor mediului economic în România care este realizat împreună cu experţii Comisiei Europene (Jaspers). "Reiterăm faptul că taxa va fi introdusă după ce va fi dată în exploatare o parte semnificativă a tronsoanelor de autostradă de pe Coridorul IV în lucru în momentul de faţă, iar taxarea unor sectoare de autostradă începând cu 1 ianuarie 2012 este exclusă", se precizează în comunicatul remis de Compania de Autostrăzi.

Primele care vor avea taxe urmând să fie Bucureşti - Constanţa, Bucureşti - Piteşti şi Centura de Sud a Bucureştiului, dar şi tronsoanele de pe Coridorul IV, dintre Sibiu şi Nădlac, a precizat, recent, ministrul Anca Boagiu.

Potrivit şefei de la Transporturi la finalul acestui an ar trebui să fie gata studiul şi să ştim cât vom plăti pentru a circula pe autostrăzi. Suma iniţială vehiculată era de 5 euro pe 100 km. Se poartă discuţii şi aspra modului în care vor fi verificaţi şoferii, fie prin puncte fixe de taxare, fie printr-un sistem mobil sau chiar prin intermediul sistemului de satelit ce va fi instalat prin programul Galileo.