România va trece pe data de 27 octombrie la ora de iarnă, după ce pe data de 23 septembrie va avea loc echinocțiul de toamnă. Echinocțiul de toamnă, care va avea loc la ora 07.50 UTC, 10.50 ora României, simbolizează începutul toamnei din punct de vedere astronomic, trecerea la ora de iarnă marcând acest eveniment.

De ce se schimbă ora 

Odată cu echinocțiul de toamnă  2019, care înseamnă debutul toamnei din punct de vedere astronomic, ziua se micșorează iar noaptea devine din ce în ce mai lungă , până la solistitiul de iarnă, care are loc pe data de 21 decembrie. Decizia de schimbare a orei și trecerea la ora de iarnă a fost luată pentru ca organismul uman să poată beneficia o perioada cât mai mare de lumina naturală.

Așadar, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, ceasurile se vor da înapoi cu o oră , ora 4:00 devenind ora 3:00, ceea ce înseamnă că vom dormi mai mult cu o oră. Trecerea la ora de iarnă în România are loc din anul 1932, în ultima perioada decizia fiind dezbătută la nivel european , multe țări alegând să renunțe la trecerea la ora de iarnă. Practic, un număr de 74 de țări au decis să schimbe ora, 175 nu au aplicat niciodată acest mecanism iar 68 de țări au decis să renunțe la schimbarea orei. La nivelul Comisiei Europene s-a votat la începutul lunii martie că începând din anul 2021 să se renunțe la schimbarea orei de iarnă și în Uniunea Europeană. Statele membre care preferă să rămână la ora standard, cunoscută şi drept ora de iarnă, vor face această ultimă schimbare în ultima duminică a lunii octombrie 2021, , scrie cancan.ro.

Efectele schimbării orei

Medicii cred că oamenii au nevoie de o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. În cazul celor care au anumite probleme de sănătate, consecințele modificării ritmului biologic ar putea fi mai serioase. În anumite situații, modificarea orei poate afecta ceasul biologic și odată cu el pot apare și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.

Potrivit specialiștilor însă, cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid.

Semnificația echinocțiului de toamnă

Echinocțiul de toamnă semnifică echilibrul dintre lumină și întuneric, dintre masculin și feminin, dintre viață și moarte, scrie cancan.ro. După echinocţiul de toamnă, durata zilelor va continua să scadă în emisfera nordică în timp ce cea a nopţilor va crește, până în jurul datei de 21 decembrie, când se produce solstițiul de iarnă. Echinocțiul este momentul în care Soarele trece prin punctul de intersecţie a orbitei sale cu Ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. În toată lumea, cu ocazia echinocțiului de toamnă,  se serbează frumusețea naturii și trecerea timpului, succesiunea anotimpurilor fiind considerată un motiv de bucurie, trecerea la echinocțiul de toamnă fiind văzută că o  celebrare a vieții și armoniei dintre om și natură.

Te-ar putea interesa și: