Când Soros îl atacă pe Trump și are dreptate!

Când Soros îl atacă pe Trump și are dreptate!

Miliardarul neo-marxist George Soros nu a ratat ocazia de a-l ataca pe inamicul numărul 1 al său și al globalizării. De data aceasta are dreptate.

Cu ocazia unui dineu privat organizat la Forumul Economic de la Davos, miliardarul neo-marxist George Soros a avertizat că alegerile prezidențiale americane din 2020 vor decide „soarta lumii”.

Lucru perfect adevărat. Un nou mandat prezidențial câștigat de Trump îi va permite să consolideze toate realizările din primii patru ani de președinție, schimbând radical fața Americii și a lumii.

Potrivit unei relatări CNBC, Soros l-a catalogat pe Trump drept un „pungaș” și un „narcisist” care vrea ca toată lumea „să se învârtă în jurul lui”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lucrurile s-au agravat, a spus mogulul, atunci când „fantezia lui Trump de a ajunge președinte a devenit realitate”. „Aceasta i-a transformat narcisismul într-o maladie malignă.”

Soros nu a sprijinit financiar până acum nici unul dintre candidații Democrați la prezidențiale, dar a declarat în octombrie trecut că senatoarea de Massachusetts Elizabeth Warren i se pare „cea mai calificată pentru a deveni președinte”.

Anul trecut, la Davos, Soros îl critica pe Trump pentru felul în care negociază cu China. Între timp, negocierile s-a soldat cu finalizarea „fazei 1” a unui acord între cele două superputeri.

Criticile de anul acesta ale lui Soros vin după un discurs al lui Trump la Davos, în care a prezentat politicile sale economice, sub egida „America First”, drept un model de prosperitate pentru lumea întreagă.

„Cea mai înaltă datorie a unei națiuni este cea față de cetățenii săi”, a spus Trump asistenței.

„Respectând acest adevăr este singura cale de a întări încrederea în sistemul de piață. Doar atunci când un guvern așază pe locul întâi interesele poporului său, oamenii vor fi pe deplin implicați în viitorul lor ca membrii ai națiunii.”

Și Trump a adăugat:

„O agendă pro-muncitor, pro-cetățean, pro-familie demonstrează cum o națiune poate prospera atunci când comunitățile ei, companiile ei și guvernul ei colaborează pentru binela națiunii întregi.”

Trump a folosit ocazia și pentru a taxa alarmismul climatic, care marchează ediția din acest an a Forumului, în special din cauza prezenței la Davos a nelipsitei Greta Thunberg.

„Acești alarmiști cer mereu același lucru – o putere absolută pentru a domina, transforma și controla toate aspectele vieții noastre”, a spus Trump.

„Noi ne angajăm să conservăm măreția creației lui Dumneze și frumusețea naturală a lumii noastre.”