Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, crede că economia României va reveni pe plus după doi ani de zile și va avea o revenire în “V”.
Deși încasările la buget au fost mai mari în primele trei luni față de anul trecut, banii nu sunt suficienți pentru că au crescut “foarte mult” cheltuielile pentru sănătate, a declarat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Chiar și în aceste condiții, el a dat asigurări că nu vor exista întârzieri la plata salariilor şi pensiilor.
Florin Cîțu a mai spus că există deja o primă companie care a beneficiat de un împrumut prin programul IMM Invest, la o săptămână de la lansarea acestuia, în 28 aprilie.
El a mai precizat că, în această perioadă, serviciile şi industria sunt cele care au tras economia în jos, pentru că au fost domeniile cele mai afectate de pandemie.
În opinia ministrului, economia României va reveni pe plus după doi ani de zile și va avea o revenire în “V”.
În ceea ce privește un împrumut de la FMI, Cîțu a spus că, în prezent, România se poate împrumuta de pe piețele locale și externe, la costuri bune, iar eventuale împrumuturi de la instituții financiare internaționale, între care și FMI, vor fi luate doar „fără condiționalități”.
Legat de evoluția cursului de schimb, Cîțu a spus că valoarea leului este determinată de piață, dar ca opinie personală, nu se așteaptă la o depreciere masivă a monedei naționale, conform stirileprotv.ro.
“Leul este determinat de piață, dar analiza pe care am prezentat-o și modul de revenir a economiei în V, ca opinie personală, cred că va fi mai degrabă o apreciere a monedei naționale, decât o depreciere. Dacă ar fi fost o recesiune pe termen lung, poate s-ar fi depreciat leul, dar vom avea revenire economică și mă aștept și la investiții în România”, a precizat ministrul.
În ceea ce privește introducerea de noi taxe sau de majorarea celor existente, Florin Cîțu a spus că “ar fi sinucidere curată”.