Acordul dintre Rusia și Ucraina privind tranzitul de gaz a fost convenit la Berlin, la 19 decembrie, în cea de-a cincea reuniune Rusia-Ucraina -UE și adoptat în principiu la 20 decembrie la Minsk, la reuniunea dintre Rusia și Ucraina, respectiv Gazprom și NJSC Naftohaz Ukraina, companiile rusă și ucraineană responsabile de tranzitul de gaz - după separarea în Ucraina a tranzitului și distribuției, potrivit regulilor europene.

Acordul nu e pe deplin încheiat până când și elementele de natură tehnică nu sunt stabilite între companii. Toate acordurile trebuie încheiate până la 29 decembrie, la 31 decembrie expirând acordul pe durata de 10 ani anterior pentru tranzit.

Putem spune că, de această dată, ca în povestirea biblică din vechiul Testament, David l-a înfrânt pe Goliat. Și acest lucru a fost posibil deoarece nu numai consumatorii occidentali aveau nevoie de gaz, dar nici Rusia nu avea pe unde să-l transporte pentru că Nord Stream 2 și Turkish Stream nu sunt încă gata, e foarte posibil chiar să dureze mai bine de un an pentru Nord Stream 2, după ce Congresul American a adoptat iar Președintele Donald Trump a semnat legea de sancționare a participanților la construcția Nord Stream 2.

În afară de această condiție care a forțat Rusia, pentru că nu avea pe unde exporta gazul, acordul merge tot undeva la mijloc. Adică la nivelul a doar 5 ani de contract, cu posibilitatea prelungirii cu încă 10 ani, nu la un an cât avea nevoie minimum Rusia, nici la 10, cât cerea Ucraina. Cantitatea tranzitată este în descreștere drastică, respectiv 60 miliarde metri cubi în primul an (când Nord Stream 2 nu va fi gata) – adică circa 40% din cantitatea tranzitată în acel an spre Europa - și doar 40 miliarde de metri cubi în următorii 4 ani. Pe aceste considerente, costul tranzitului prin Ucraina crește proporțional, vizându-se de către Kiev suma de 3 miliarde de dolari annual pentru tranzit, dar folosindu-se schema europeană de calcul convenită pentru a fixa prețul pemia de metri cubi per kilometru tranzitat. Aici e și unul dintre acordurile ce trebuie încheiate la nivel de companii și reglementatori până la sfârșitul anului.

Cu această ocazie, Rusia anunță clar interesul pentru a tranzita gaz prin Ucraina în continuare, având consumatori în Estul și centrul Europei pe care nu-i poate alimenta altfel. Nici măcar prin Turkish Stream prin Bulgaria (unde lipsește un interconector) pentru Republica Moldova și România, iar pentru Balcanii de Vest, ruta ucraineană rămâne indispensabilă, deși mai costisitoare și fără cantitățile tranzitate zi și mai departe. De aici cele 40 mld metri cubi pe an după primul an. De altfel menținerea tranzitului prin Ucraina pentru piețele periferice ce nu pot fi aprovizionate altfel era o condiție convenită și asumată de Germania în cadrul negocierilor Directivei Gaze, negociată la nivelul UE în timpul Președinției României a Consiliului UE.

Un alt mare câștig pentru Ucraina a fost recunoașterea datoriei de 2,9 miliarde de dolari stabilită de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț de la Stockholm care judecă conflictele comerciale. De fapt și aici e un târg avantajos pentru ambele părți: Ucraina, respectiv Naftohaz Ucraina, primește suma în cont până la sfârșitul anului, dar trebuie să renunțe la celelalte procese în curs. E vorba despre un proces în care cerea circa 7 miliarde de dolari cu titlu de despăgubiri, amenzi și dobânzi pentru încetarea furnizărilor către Ucraina între 2015-2019.

De altfel, compania ucraineană semnalizase că e dispusă să renunțe la noile procese de despăgubiri la Curtea de la Stockholm dacă Rusia/Gazprom achită sumele necesare stabilite deja în hotărârea judecătorească pronunțată deja, iar plata se face până la 31 decembrie, la intrarea în vigoare a noului contract. Ceea ce s-a și convenit. Rusia “pierde” 2,9 miliarde de dolari pe care-i plătește imediat, recunoscând jurisdicția și rezultatul judecății de la Stockholm, în schimb nu se expune unei hotărâri definitive și irevocabile similare aproape sigur pentru alte 7,4 miliarde dolari.

Decizia este, cu atât mai mult, un câștig reciproc deoarece Ucraina a experimentat un blocaj enorm atunci când a fost vorba despre recuperarea acestei sume. Din cele 10 state în care a solicitat executarea proprietăților Gazprom, inclusiv Republica Moldova vecină, nici unul nu a pus în executare solicitarea Ucrainei și hotărârea de la Stockholm. Confiscarea proprietăților Gazprom din Ucraina reprezintă o parte infima a sumei câștigate, deci Kievul a schimbat cele 2,9 miliarde și alte 7,4 miliarde virtuale, care nu puteau fi încasate, cu 2,9 miliarde dolari certe în cont plus veniturile din tranzit sigure pe încă 5 ani, la un cost comparabil per total cu cel actual, indiferent de reducerea cantității tranzitate.

Aici Vladimir Putin sugerase, în celebra sa conferință de presă că sunt multe teme în litigiu în relațiile bilaterale și că Ucraina datorează Rusiei 3 miliarde de dolari în titluri de valoare cu care ar fi fost împrumutată de către Rusia. Pe de altă parte, așa cum a subliniat Dmitri Kozak, pentru a permite acordul, nu poate fi legată o datorie publică – cea din titluri de valoare sau îmrpumuturi de stat – de datoriile comerciale, între două companii, fie ele și de stat. Mai mult, a face această legătură însemna să blocheze negocierile, așa încât a lăsat temele separate și a acceptat închiderea litigiului pentru gaze.(Aici trebuie menționat că Dmitri Kozak, vorbind după șeful său la conferința de presă și înainte de acordurile de la Berlin, 19 decembrie și Minsk, 20 decembrie, nega orice plată pentru datoria consemnată la Stockholm în cadrul acordului, ceea ce s-a dovedit nefezabil, datoria fiind condiția prealabilă a Ucrainei pentru încheierea acordului.)

Un alt avantaj al Ucrainei este faptul că a detașat procurarea de gaz de tranzitul gazului. Ucraina nu mai ia gaz rusesc din 2015, cel puțin nu direct, procurându-l de pe piața europeană la prețul european, din mixul de gaz de la Baumgarten. Și aici disputa privind inversarea fluxurilor de tranzit și a furnizărilor a fost închisă, Rusia insistând ca destinatarii gazului rusesc să nu-l poată revinde către terți, lucru interzis de regulile europene care profesează libertatea comercială. Moscova susținea că Europa, prin diferite state, revindea gazul rusesc către Ucraina, fără drept. Și acest litigiu e închis astfel, prin acord.

Pentru Ucraina, Putin anunțase din nou la conferința sa că livrează gaz cu 20-25% mai ieftin, în mod direct. Ucraina a evitat legarea acordului de tranzit de reluarea aprovizionării cu gaz de la ruși și menținerea dependenței directe, din contra, preferă achizițiile europene la prețurile pieței de acolo. Asta o lasă cu mâinile libere să negocieze acordurile de tranzit independent, ca și toate celelalte acorduri, fără a fi conditionate de legăturile de alte acorduri. Cum Kievul a probat formula independenței sale energetice, e un plus pentru Ucraina și evitarea acestei constrângeri, a obligativității achiziției unor cantități fixe de gaz din Rusia.

În concluzie, acordul privind tranzitul de gaz rusesc spre Europa este un acord acceptabil tuturor, înghițit cu sughițuri de către Rusia, dar constrângerile anterioare nu-i permiteau altă formulă. Pentru a avea în final Nord stream 2, deja aflat sub multiple presiuni, Rusia a acceptat condițiile europene ale separării tranzitului de distribuție și divizării diferitelor companii unde să nu mai dețină pachetul majoritar în statele UE, condițiile competiției corecte europene, a acceptat Directiva gaze care include și conductele ce intră în spațiul european în condițiile pachetului 3 energetic – accesul competitiv al terțului la tranzitul gazului prin conductă – dar și menținerea tranzitului prin Ucraina. Iar acordul crează premize și pentru soluționarea altor teme litigioase sau măcar deschiderea dialogului fără morți și distrugeri în estul Ucrainei, în Donbas. Aici temele sunt mult mai complexe, constrângerile mai dure și greu acceptabile de către Kiev.