Potrivit oficialilor români şi canadieni, Canada va elimina vizele de vizitator pentru cetăţenii români nu peste mult timp. Văzut de la Bucureşti, acest eveniment va fi tratat, în mod cert, ca un succes diplomatic şi va fi, probabil, un argument puternic în strategia de convingere a Departamentului de Stat din SUA. Dinspre Canada, lucrurile nu sunt tot atât de limpezi. Fără a risca să dau procentaje, pot spune doar că reacţiile românilor canadieni sunt în alb şi negru. Alb, adică în favoarea eliminării vizelor, şi negru, pentru menţinerea status-quo-ului.
Editorial de Bogdan Ionescu
Acest subiect a fost dezbătut şi de publicaţia românească din Canada, "Acasă". Aceasta a prezentat în urmă cu câteva luni argumente împotriva renunţării la vizele pentru cetăţenii români. La vremea aceea discuţia a pornit de la presupusa crimă a unui cetăţean român din Italia, Remus Mailat. Reacţiile care au urmat articolului din numărul 5 al ziarului "Acasă" au arătat că o astfel de dezbatere era necesară. De atunci a trecut mai bine de o jumătate de an, iar eliminarea vizelor este aproape un fapt.
Cum ar arăta lucrurile într-o Canadă în care pot intra, fără viză şi invitaţie, toţi cetăţenii români?
În primul rând, ar fi o Canadă mai veselă, cel puţin în perioada de vacanţe. Mulţi şi-ar primi în vizită fraţii, surorile sau prietenii cărora li s-a refuzat intrarea pe motive de vârstă sau legături materiale firave cu România. Generaţia a treia s-ar urca în avion fără să mai treacă pe la Ambasada din Bucureşti şi fără să mai plătească taxele care, pentru mulţi, însemnau o jumătate de pensie.
În al doilea rând, am putea fi o comunitate mai prosperă având în vedere că oamenii de afaceri români ar putea prospecta oportunităţile canadiene cu mai multă uşurinţă. I-am lăsat la urmă pe cei de care ne temem toţi: spărgători, tâlhari, găinari, cerşetori cu bucăţi de carton pe care scrie că sunt persecutaţi din România, peşti cu trening de fâş şi ghiul şi fetele lor prietenoase, specialişti în ATM-uri şi portofele. Posesorii calificărilor de mai sus şi-au atins piscul de carieră prin Italia şi Spania şi, teoretic, ar putea să-şi dea ultimele examene în Canada.
Am îndoieli serioase că asta se va întâmpla prea uşor şi prea curând. Condiţiile de sol, lumină, umiditate şi temperatură care au dus la succesul marginalilor români în sudul Europei, nu se regăsesc în Canada. Serviciile de securitate (camere cu circuit închis, sisteme de alarmă, porţi antifurt, companii de pază în legătură directă cu autorităţile), eficienţa serviciilor de urgenţă, înclinaţia naturală a populaţiei de a raporta orice activitate suspicioasă le vor face zile grele acestora.
Dacă mai luăm în considerare şi lipsa unei pieţe serioase de desfacere (cine ar cumpăra un televizor, la parterul blocului, de la o persoană îmbărăcată într-o geacă cu mov şi verde?) şi lipsa mijloacelor logistice (cine le dă pontul sau tăinuieşte o întreagă reţea?), vedem că factorii de mediu nu ma sunt atât de prielnici.
Mai rămâne un mare semn de întrebare: Ce ne facem cu imaginea? Cum vom reacţiona atunci când la buletinele de ştiri vor apărea peştii, prostituatele şi operatorii de portofele? Nu avem decât două soluţii. Cea inteligentă, adică să ne vedem de drum cu fruntea sus, nu e treaba noastră, de aceea plătim taxe, autorităţile să-şi facă datoria.
Sau soluţia cea mai proastă, să înclinăm capul de ruşine, într-o solidaritate stupidă dată de originea comună şi să ne apucăm să scriem petiţii în care să lămurim diferenţele dintre noi, cetăţenii oneşti şi tâlharii care „nu ne reprezintă”. Sau, mai grav, diferenţele dintre românii cuminţi şi ţiganii înclinaţi către infracţiuni.
(11:00)