Evenimentul Zilei > Actualitate > CAMPIONATUL MONDIAL. Brazilia-Columbia, derby-ul sud-american
CAMPIONATUL MONDIAL. Brazilia-Columbia, derby-ul sud-american

CAMPIONATUL MONDIAL. Brazilia-Columbia, derby-ul sud-american

„Selecao” și „Los Cafeteros” vor avea în această seară un duel 100% sudamerican, pentru calificarea în semifinale.

 Brazilia și Columbia vor juca cel de-al doilea meci din cadrul sferturilor de finală al Campionatului Mondial din „Țara Cafelei”. Cele două reprezentative vor evolua în această seară, de la ora 23.00, în direct la TVR 1, la Fortaleza.

Chiar dacă este gazda turneului, Brazilia este înconjurată de dubii, după jocurile precedente în care nu și-a arătat adevărata clasă.

În această confruntare, Neymar și compania nu pornesc ca favoriți, deorece Columbia vine după o evoluție mult mai atractivă la acest Mondial, iar cele două rivale sud-americane se vor bate pentru a-și menține parcursul către următoarele faze ale competiției.

Brazilienii sunt în căutarea celui de-al șaselea trofeu mondial, iar elevii lui Jose Pekerman vor să extindă cea mai bună performanță internațională.

Columbia a reușit să câștige toate partidele precedente fără prea mare dificultate, grație celui de-al doilea cel mai bun atac (11 reușite), cu unul mai puțin față de „naționala” Olandei, și cu doar două goluri primite.

Gazdele nu pornesc ca favorite

De partea cealaltă, brazilienii au marcat de opt ori, și au primit trei. „Suntem foarte fericiți, pentru că scriem istorie. Ne dorim să ajungem cât mai sus la Cupa Mondială”, a declarat columbianul James Rodriguez, golgheterul turneului. „Los Cafeteros” au ieșit de două ori învingători în fața Braziliei (ultima dată la Copa America, în 1991), dar ambele echipe au remizat în ultimele patru meciuri.

Întreaga suflare din „Țara Cafelei” speră ca „Selecao” să intre în următoarea fază competițională, o sarcină care a cazut pe umerii starului Neymar, care a în scris patru goluri, toate fiind decisive. În jocul din „optimi” cu Chile, atacantul Barcelonei a suferit o accidentare la genunchiul drept, însă medicul „naționalei” a spus că poate juca în meciul de pe „Arena Castelao”. „Chile și Columbia au echipe similare. Va fi o altă luptă, iar noi ne vom strădui să jucăm mult mai bine”, a declarat Neymar.

Scolari poate adopta formula din 2002

Jose Pekerman, selecțione rul Columbiei, este în avantaj, deoarece niciunul dintre elevii săi nu prezintă vreo problemă medicală înainte de acest duel. În schimb, Luiz Felipe Scolari este obligat să facă unele schimbări în primul „unsprezece”, după suspendarea mijlocașului Luiz Gustavo.

Tehnicianul brazilian a afirmat că ar putea folosi formula de start pe care a aliniat-o atunci când „Selecao” a câștigat Campionatul Mondial, în 2002, cu trei apărători centrali. „Sunt multe partide în care echipe pornesc cu șanse egale. Nu există nicio diferență între ele, că au tradiție sau titluri mondiale”, a conchis selecționerul brazilian.

Psiholog pentru „plângăcioși”

Luis Felipe Scolari, selecționerul Brazilei, a decis să aducă de urgență un psiholog pentru elevii săi, înainte de partida contra Columbiei. Motivul? Neymar și alți coechipieri plâng prea des în timpul intonării imnului național al „Țării Cafelei”, lucru ce le poate afecta evoluția pe teren. Astfel, Regina Brandao (terapeut sportiv) s-a prezentat în cantonamentul „Selecao”, unde a ținut câteva ședințe psihologice cu câțiva fotbaliști brazilieni. „Am ținut ședințe cu câțiva jucători pe teren, prin telefon, dar și prin Email”, a declarat doctorul.

Columbia joacă în memoria lui Andres Escobar

Înaintea jocului cu Brazilia, fanii columbieni rememorează incredibila poveste a lui Andres Escobar, fostul jucător al Columbiei, care a fost ucis, după autogolul de la Campionatul Mondial din 1994, în partida disputată împotriva reprezentativei din SUA (1-2)

Familia va fi prezentă la meci

După acest tragic eveniment, Escobar a devenit un simbol de pace pentru columbieni, iar în urmă cu două zile s-au împlinit 20 de ani de la trecerea în neființă a fostului jucător.

Ar fi trebuit să joace la AC Milan

„Andres a știut că va deveni un bun fotbalist, dar a rămas modest. După jocul cu SUA, fiul meu în vârstă de nouă ani mi-a spus: «Mami, îl vor ucide pe Andres!», dar eu i-am răspuns că oamenii nu sunt uciși din cauza propriilor greșeli, pentru că toți columbienii îl iubesc”, a declarat Maria Ester Escobar, sora jucătorului.

Totuși, moartea lui Andres rămâne un mister. Unii martori susțin faptul că fotbalistul a fost împușcat de mafia pariurilor din Columbia, din acea vreme. Andres Escobar urma să fie transferat la formația AC Milan, după încheierea turneului din Statele Unite. Altfel, familia fostului căpitan columbian va fi prezentă în tribunele stadionului din Fortaleza, la meciul decisiv dintre Brazilia și reprezentativa Columbiei.


Andres Escobar, fostul căpitan al Columbiei, a decedat la vârsta de 27 de ani
FOTO: SHUTTERSTOCK

Cupa Mondială FIFA 2014 Brazilia, pe evz.ro. Cititorii evz.ro vor avea posibilitatea să urmărească tot ce ține de competiția FIFA World Cup Brazil, într-o categorie specială a site-ului nostru aflata în secțiunea SPORT.

AICI puteți să aflați PROGRAMUL MECIURILOR de la Cupa Mondială 2014, SCORURI Campionatul Mondial 2014, STIRI de la Cupa Mondială din Brazilia și REZULTATE meciuri Cupa Mondială 2014.