Campionatul European, la plasmă şi halbă

Capitala e gata pentru primul şut din seria meciurilor europene: terase cu ecrane-gigant, butoaie cu bere şi miniterenuri de fotbal.

Intuind că unul dintre cele mai deprimante lucruri din viaţa unui bărbat este să vizioneze singur un meci din Campionatul European de fotbal, patronii de terase, puburi şi localuri, precum şi Primăria Bucureşti s-au mobilizat şi au găsit soluţia: zeci de monitoare cu plasmă sau proiectoaregigant, în faţa cărora să se poată extazia sute, ba chiar mii de microbişti, alături de cel puţin o halbă cu bere rece.   Centrele fotbalului, „Euromania“ şi „FRF Village“  Microbiştii vor putea urmări meciurile Campionatului European de fotbal în Piaţa Constituţiei şi Piaţa Revoluţiei, unde municipalitatea, Federaţia Română de Fotbal şi Sport Evolution Group, împreună cu Ambasadele Elveţiei şi Austriei, au amenajat două centre dedicate fotbalului. „Euromania“ şi „FRF Village“ sunt dotate cu ecrane-gigant, printre care şi unul de 36 de metri pătraţi, terase, baruri şi miniterenuri de fotbal. Intrarea este gratuită, iar programul se desfăşoară de la ora 11.00 până la miezul nopţii.  OFFSIDE PUB  Televizor la toaletă Offside Pub se laudă cu un profil „popular“, care împrumută conceptul englezesc de pub pentru suporteri, unde rezervările înaintea meciurilor importante sunt obligatorii. Pubul este dotat cu un proiector şi 6 televizoare (unul dintre ele fiind amplasat la toaleta bărbaţilor), destinate vizionării de competiţii sportive. Pe durata campionatului, Offside Pub nu îşi va prelungi programul (rămâne deschis până la ora 1.00), dar îşi va aştepta clienţii cu promoţii Bergenbier şi bere la draught, între 3,5 lei şi 4,5 lei.  La Offside Pub, de pe str. Gabroveni, nr. 14, puteţi face rezervări la: 021.312.29.16 PIRANHA 700 de locuri şi bere ieftină Una dintre cele mai mari terase din Capitală, cu o capacitate de peste 700 de locuri, îi aşteaptă pe microbişti pe durata campionatului cu 6 monitoare cu plasmă şi un proiector de 3.000 de waţi. La intrare, suporterii echipei naţionale vor primi accesorii de stadion, precum şepci, steguleţe sau baloane. Berea la draught costă 3,4 lei, iar pentru clienţi s-au mai pregătit concursuri Ursus şi un serviciu de „face painting“. Doamnele mai puţin pasionate de fotbal pot petrece aici campionatul în compania papagalilor şi a peştilor Piranha. Pentru Piranha, de pe Splaiul Independenţei, nr. 313, se fac rezervări la: 0747.367.705. Program: non-stop GREEN HOURS Fotbal în loc de teatru Considerat a fi un loc bun de întâlnire pentru pasionaţii de jazz, muzică alternativă sau clasică, teatru independent şi târguri de haine şi accesorii vintage, Green Hours 22 Jazz-Cafe promite să bifeze toate întâlnirile cu balonul rotund de la europene. Pe terasa clubului se vor organiza pentru microbiştii oraşului vizionări de meciuri pe toată perioada campionatului. Capacitatea terasei „verzi“ este de aproximativ 200 de locuri, însă este recomandat ca doritorii să îşi facă rezervări din vreme. La Green, berea la draught costă 5,5 lei. La Green Hours, de pe Calea Victoriei, nr. 120, se fac rezervări la: 0722.234.356. Program: non-stop