Campanie LPF | Fair-play în trafic, cu finalistele Cupei Ligii!

Campanie LPF | Fair-play în trafic, cu finalistele Cupei Ligii!

Liga Profesionistă de Fotbal a lansat campania „fair-play în trafic” și a invitat finalistele Cupei Ligii Adeplast, Concordia Chiajna si Steaua, să participe la un curs de conducere defensivă și sportivă la Academia Titi Aur.

Posesorii unor bolizi de sute de cai putere, fotbaliștii sunt uneori protagoniștii unor episoade nedorite în trafic. LPF a demarat un proiect prin care vrea să schimbe tocmai această imagine, iar vedetele din Liga I să devină în anii urmatori un exemplu pozitiv pentru toți șoferii din România. Prezenți la întâlnirea cu octuplul campion național de raliuri, Titi Aur, si instructorii din cadrul Academiei au fost jucătorii echipei Steaua, Adi Popa și Gabriel Tamas, iar de la Chiajna - Marius Pena și Marian Cristescu.

"Cred că este o lecție utilă pentru toată lumea, nu doar pentru fotbaliști. Ei sunt însă niște modele pentru cei tineri și pot da un exemplu corect mai departe. Ne bucurăm mult că finalistele Cupei Ligii Adeplast au răspuns pozitiv iniațivei noastre, este un pas mare înainte și sperăm ca lumea să arate mai des acest respect pe stradă" - Robert Pongracz, vicepreședintele LPF.

Elementul cel mai important, centura de siguranță, a fost primul capitol al cursului. Spre amuzamentul colegilor, Adi Popa a încercat o răsturnare fără centură și a simțit pe pielea lui că nu e bine...revenind rapid la varianta legală. Cei patru sportivi au luat parte la simulatoarele de impact, conștientizând ce înseamnă o coliziune frontală și care sunt consecințele acesteia. Au învățat apoi cum să iasă din mașină atunci când aceasta este rasturnată.

Ne puteți urmări și pe Google News

O altă provocare a fost cea a purtării ochelarilor conceputi special pentru a simula starea de ebrietate. Spre surprinderea lor, fotbaliștii au nimerit cu greu mingea plasată de instructorii ATA chiar la picioarele lor.

Copiloți pentru Titi Aur

După toate trăirile căpătate în sala simulatoarelor, cei patru fotbaliști au mers pe circuit pentru partea practică și de conducere sportivă. Cristescu, Pena, Popa și Tamaș au învățat alături de instructorii ATA derapajul controlat. Fotbaliștii au trecut apoi la volanul modelelor sport Audi, mașina oficială a Ligii Profesioniste de Fotbal. La final, Titi Aur le-a oferit bomboana de pe tort. I-a plimbat cu mașina pe două roți și i-a dat câteva ture de circuit cu mașina de raliu, pe asfalt și macadam.

"Datul tare cu mașini trebuie să se facă doar într-un cadru organizat, fie la competiții, fie în locații de acest gen, unde poți să te joci și să exploatezi mașina în siguranță. Noi ne ocupăm însă și de pregătirea șoferilor, îi învățăm cum să conducă defensiv, în esență cum să fie fair-play în trafic" - Titi Aur, 8 ori campion național raliuri.