Campanie EVZ. Fotbalul românesc, pus la pământ de un musafir nepoftit. Răzvan Burleanu, managerul unei catastrofe

Campanie EVZ. Fotbalul românesc, pus la pământ de un musafir nepoftit. Răzvan Burleanu, managerul unei catastrofe sursa: arhivă EVZ

Răzvan Burleanu asistă pasiv la prăbușirea fotbalului românesc, ajuns de mulți ani în lumea a 3-a. Omul catapultat în fruntea FRF este depășit cu totul de realitate.

Fotbalul românesc este la pământ. Și asta, nu de ieri, de azi. Partea proastă este că ne-am obișnuit cu submediocritatea în care se zbat echipele din campionatul intern și echipa națională de seniori. „Tricolorii” au încheiat campania de calificare la Campionatul Mondial din 2022 găzduit de Qatar. Pe locul al 3-lea al Grupei J, după Germania și Macedonia de Nord.

România nu a mai jucat la un Campionat Mondial din anul 1998

Noi ne vedem de treabă, adică nu facem mai nimic în afară de o sporovăială ineficientă, macedonenii merg în play-off.

Din anul 1998 nu a mai jucat România la un Campionat Mondial. În acel an, „tricolorii” ajungeau în „optimile” turneului din Franța și erau eliminați de Croația (scor 0-1). Naționala a încheiat jalnic această campanie. Nu a bătut în Ghencea, Islanda, o națională care nu avea nicio motivație, meciul încheindu-se fără goluri. Au profitat macedonenii, care au câștigat la Skopje în fața nordicilor cu 3-1. Astfel că, victoria din Liechtenstein, scor 2-0, a fost doar una de palmares.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fotbalul românesc nu mai contează. Și viitorul este sumbru, O demonstrează și eșecul înregistrat de naționala U20, în amicalul cu Italia U20, jucat în deplasare, scor 0-7. O altă rușine națională. În acest timp, așa cum se întâmplă în România în majoritatea domeniilor, cam nimeni nu-și asumă eșecurile.

Vântul schimbării a bătut de pomană, totul a mers din rău în mai rău

Bineînțeles, maselor le este arătat câte un „acar Păun”. În acest caz, al naționalei, Mirel Rădoi. Care a demisionat. În ceea ce-l privește pe Răzvan Burleanu, președintele FRF, tăcere totală.

Suporterii îl contestă pe rețelele de socializare, dar lumea fotbalului este resemnată sau nu este interesată de șeful de la „Casa Fotbalului”. Evz.ro vă propune o serie de materiale care să reamintească modul în care Burleanu și acoliții săi au ajuns la putere și au acționat nestingherit, indiferent de dimensiunea dezastrului care s-a conturat în jurul lor.

În fotbalul românesc, condus de Dumitru Dragomir și Mircea Sandu, vântul schimbării a început să bată în 2013. Anul în care „Corelone” pierde alegerile pentru șefia LPF în favoarea lui Gino Iorgulescu. Acea mutare avea să aibă implicații politice adânci. Gino a fost susținut de Liviu Dragnea și Victor Ponta, iar Dragomir a acuzat jocuri necurate.

„Dosarul Transferurilor” a schimbat cursul alegerilor

Un an mai târziu, în 2014, au loc alegeri pentru șefia FRF. Mircea Sandu, președinte din 1990, anunțase că nu va mai candida. Din proprie inițiativă sau forțat de factori externi, „Nașu” a ieșit din joc. Iar la „Casa Fotbalului” părea că se va instala Gică Popescu. Fost mare internațional, ex-căpitan al Barcelonei, „Baciul” era susținut de liderii „Generației de Aur”. Garantau pentru el, Gică Hagi, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea și chiar Anghel Iordănescu.

Cum se spune în fotbal, practic „meciul era jucat” pentru data de 5 martie 2014, atunci când fotbalul românesc urma că aibă un nou șef. Dar, cutremurul s-a produs cu o zi înainte, pe 4 martie. După opt ani, „Dosarul Transferurilor” este finalizat. Iar Gică Popescu este condamnat la închisoare cu executare, alături de alți oameni din fotbal: frații Ioan și Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu sau Gigi Nețoiu.

De aici începe povestea lui Răzvan Burleanu, care va ajunge șef la FRF, deși era un necunoscut în lumea fotbalului.