Campanie electorală cu iz de TRASEISM politic şi dosare PENALE

Campanie electorală cu iz de TRASEISM politic şi dosare PENALE

Punerea în funcţii a politicienilor urmăriţi penal ori chiar condamnaţi definitiv, reguli de integritate călcate în picioare, traseim politic peste promisiuni făcute în trecut şi includerea a nouă parlamentari veniţi de la alte formaţiuni politice sunt doar câteva dintre principiile politice care se pare că stau stâlpi ai campaniei electorale ce se apropie.

„Nu se întâmplă nimic legat de deţinătorii de doctorate obţinute prin plagiat. Asta îl va compromite pe Cioloş până la urmă. Stai cu plagiatorul Tobă la dreapta ta în şedintele de Guvern”, a declara în data de 16 februarie fostul preşedinte al ţării Traian Băsescu, actual preşedinte PMP.

Traian Băsescu nu adoptă însă aceeaşi atitudine şi cu membrii partidului pe care îl conduce. În 2012 Consiliul Naţional de Etică a stabilit că fostul prefect de Gorj, Liviu Andrei a copiat pasaje dintr-un document oficial în teza sa de doctorat. Politicianul ţinteşte acum la candidatura în formaţiunea pentru primăria din Târgu Jiu.

Am fost acuzat că am plagiat Instituţia Prefectului. Eu am contestat, iar răspunsul mi-a fost favorabil mie. Preşedintele (Traian Băsescu n.r.) ştie. Nu a existat nicio reacţie”, au fost spusele lui Liviu Andrei, candidat PMP la Primăria Târgu Jiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

PSD-iştii şi-au luat angajamentul de a nu include pe listele electorale membri ai partidului care au dosare penale.

„Acest cod de conduită are rol de prevenţie, ele vor fi aplicate dacă în continuare unii dintre colegi nu vor înţelege că acest mod de abordare nu e o glumă”, a declarat în 30 octombrie 2015 liderul social democraţilor, Liviu Dragnea.

Candidatul din partea PSD la Primăria Sectorului 6, senatorul Gabriel Mutu ste de asemenea sub urmărire penală sub acuzaţia de spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.  Acesta susţine însă că ancheta în cazul său este blocată: „De mai bine de un an şi jumătate nimeni nu a făcut bimic. Mai mult de atât, procurorul, care a fost implicat în acest caz, a fost reţinut de DNA pentru implicare, influenţare şi şantaj în acest dosar”. Liderul partidului, Liviu Dragnea este şi el condamnat în primă instanţă iar Marian Neacşu, coordonatr al campaniei electorale a PSD este condamnat definitiv.

Dacă PSD scoate la înaintare în campania electorală membri ai partidului cu dosare penale, nici liberalii nu dau un exemplu mai bun din acest punct de vedere.

Copreşedintele PNL, Vasile Blaga susţinea în 2014 că nu vor primi traseişti politici pentru a face majorităţi, realitatea actuală contrazicând convingerile anterioare. Din noiembrie 2014 până în prezent au primit în Parlament nu mai puţin de nouă aleşi şi nu scot din calcul reprimirea unora care au bătut în 2014 palma cu PSD. Partidele au şi un alt punct în comun: promisiunea că vor ridica orice imunitate şi încălcarea ei. Cel mai recent caz este al deputatului PSD, Cristian Rizea.

De la începutul anului trecut şi până acum, parlamentarii au respins cererile procurorilor în cazul a nouă deputaţi şi senatori, scrie DIGI 24.