Campanie electorală cu explozie întârziată

Deşi partidele anunţă o campanie pozitivă, în preajma alegerilor lupta politică va degenera către o confruntare dură.

Personalizarea excesivă, promovarea în tandem primarbaron local şi transferul de popularitate de la candidaţii cu notorietate spre cei mai puţin ieşiţi în faţă sunt câteva dintre reţetele cu care partidele încearcă să-şi extindă sau măcar să-şi menţină puterea locală. Începută ieri timid, cu majoritatea candidaţilor plecaţi în vacanţă, lupta pentru primării, consilii locale şi jude- ţene se va consuma, în mare parte a ţării, abia în ultimele zile dinaintea votului. Strategie

Amorţirea electorală are însă şi o motivaţie strategică. Alegerea în premieră prin vot uninominal a şefilor de consilii judeţene (CJ), într-un singur tur, nu cu 50% plus unu din voturi, ci doar prin clasarea pe prima poziţie, va face ca marea bătălie să se ducă strict pe ultima sută de metri.

„Aici fiecare vot contează. Şi vor încerca, pe cât posibil, să mobilizeze electoratul propriu şi să demobilizeze electoratul advers, ceea ce sugerează o campanie negativă. După 15 mai, ne putem aştepta ca, în acele zone în care bătălia este strânsă, campania să ia aspecte foarte dure“, estimează politologul Cristian Pârvulescu, citat de BBC.

Braţ la braţ, potenţialii primari şi preşedinţi de consilii judeţene vor duce „la o personalizare excesivă, cu accent pe individ şi mai puţin pe program şi pe partid“, consideră Pârvulescu. În opinia sa, spre deosebire de campaniile anterioare, partidele vor fi nevoite să vină în plus cu soluţii pentru două mari probleme: oboseala electoratului, trecut în 2007 prin două referendumuri şi un scrutin europarlamentar, dar şi dezamăgirea faţă de clasa politică.

ÎNCEPUT ÎN FORŢĂ

Afişele de la miezul nopţii

Partidele au început în forţă campania electorală. Primele afişe electorale au fost lipite prin ţară încă de la miezul nopţii de joi spre vineri. La Craiova, echipele de „lipitori“ de afişe ale PDL şi PSD au atacat timid panourile care aşteptau „oferta“ pentru electorat. Şi la Târgu-Jiu, PSD-iştii au împânzit oraşul cu afişe. Între partide se va da un adevărat război, pentru că încă nu s-a stabilit câte panouri îi revin fiecă rui partid.

În Bacău, candidaţii la primărie au împânzit oraşul cu bannere uriaşe, lipite pe clădirea SIF Moldova, Hotelul Decebal, pe blocuri şi pe autobuze. La Galaţi, Marius Stan, directorul general al echipei de fotbal Oţelul Galaţi şi candidat la primăria oraşului de pe malul Dunării, are de câteva zile un imn electoral inedit. Este vorba de o adaptare a unei partituri extrem de cunoscute, din repertoriul sârbesc, ştiută în România sub numele de „Drumurile noastre toate“, cântată de regretatul Dan Spătaru.

Imnul l-a luat prin surprindere chiar şi pe Marius Stan, care ştia doar că i se pregăteşte o surpriză din partea staffului său electoral. „Habar nu aveam că a apărut deja. Auzisem despre intenţia cântăreţului Adrian Enache, care îmi este şi prieten, dar nu ştiam că sa mişcat aşa repede“, ne-a mărturisit, ieri, Marius Stan. Imnul său electoral este interpretat de cântă- reaţa Bianca Anghel, de la trupa Exclussiv. (Mara Popescu, Adi Dobre)

LIPSĂ DE INSPIRAŢIE

Partidele scot la înaintare lozinci uzate

Principalele partide politice au intrat în campania pentru alegerile locale conştiente de miza dublă a confruntării din luna iunie. Pe de o parte, obţinerea unui scor bun la locale, pe de altă parte, posibilitatea de a-şi face imagine pentru generale, în condiţiile în care banii pentru localităţi sunt împărţiţi de către consiliile judeţene. PDL şi PSD şi-au propus să aibă acces la aceste fonduri prin câştigarea şefiei cât mai multor consilii judeţene, în timp ce liberalii s-ar mulţumi să aibă cât mai mulţi consilieri judeţeni la nivel naţional.

PDL merge pe tandemuri şi mobilizare la vot

PDL îşi bazează strategia pe transferul de popularitate, dar şi pe ideea că partidul este „adevăratul continuator“ al Alianţei D.A. Partidul va desfăşura o campanie pe regiuni, axată pe ideea unor tandemuri - primarii de succes vor fi lipiţi de imaginea unor colegi de partid dintr-o zonă apropiată. În schimb, spre deosebire de euroalegeri, preşedintele Traian Băsescu nu este implicat în strategia de campanie a PDL, cel puţin deocamdată.

Sloganul liberal-democraţilor la nivel naţional este „Facem ce trebuie“, fiecare filială având posibilitatea să-şi aleagă propriul slogan. Candidatul PDL la Primăria Capitalei, Vasile Blaga, şi-a ales dictonul „Soluţii, nu discuţii“. PDL a căutat o rezolvare şi la problema absenteismului şi va avea în Bucureşti şi o campanie specială de mobilizare la vot a electoratului, potrivit şefului de campanie al lui Blaga, Liviu Negoiţă. PDL nu exclude campania negativă, dar „doar cu dovezi“.

PNL deschide inima românilor cu banii guvernului

Chiar dacă nu este asumată oficial ca strategie a partidului, liberalii mizează pe statutul de partid de guvernământ. Chiar înainte de Sărbătorile Pascale, guvernul a alocat aproape jumătate de miliard pentru investiţii în plan local, dirijate în special către localităţile conduse de primari PNL şi PSD.   În ce priveşte campania propriuzisă, liberalii defilează la aceste alegeri tot cu sloganul de la europarlamentare: „Promovăm România“. Este vorba de o „recomandare“, iar candidaţii pot adapta mesajul pe plan local sau îşi pot alege alt slogan. Candidaţii liberali au fost sfătuiţi să pună accentul pe campania de la „om la om“. Conducerea PNL a alocat 4,8 milioane lei pentru campania la nivel central. Potrivit şefului campaniei PNL, Bogdan Olteanu, din aceşti bani vor fi plătite evenimentele organizate de la centru şi publicitatea în presa centrală.

PSD se bazează pe „baronii locali“ Şeful de campanie al PSD, Miron Mitrea, a rezumat strategia partidului său: „La nivel naţional, noi dăm doar mesajele şi facem o coordonare naţională“. Mitrea susţine că a recomandat o campanie pozitivă, „dar vor exista în mod evident elemente de campanie negativă“. Potrivit lui Mitrea, „bugetele de campanie sunt pe organizaţiile teritoriale“. A menţionat că PSD va avea „întâlniri cu electoratul“ şi panotaj stradal. Social-democraţii vor defila cu un slogan de stânga - „Mai bine pentru mai mulţi“ şi unul copiat după Alianţa D.A. - „Da. E timpul schimbării“.

CREATORII DE REŢETE CÅŞTIGĂTOARE

Strategii politici, creierele partidelor în campanie

Ca de fiecare dată, un rol important în campania electorală o vor avea strategii politici ai partidelor. Cu câteva excepţii, ei sunt aceiaşi din bătăliile electorale anterioare. Partidele au preferat să lucreze cu specialiştii în marketing politic cu care au lucrat şi anul trecut, la referendumul anti-Băsescu şi alegerile europene.

Pentru PDL va lucra firma GMP a lui Felix Tătaru, un colaborator de tradiţie al partidului şi al lui Traian Băsescu. El se va ocupa, în special, de campania din Bucureş ti şi Iaşi, oraşe cu o miză deosebită pentru democrat-liberali. În teritoriu, candidaţii PDL au libertatea să contracteze alte firme de consultanţă.

În Bucureşti, candidatul PDL, Vasile Blaga, este consiliat de foştii săi colaboratori din Ministerul Internelor: Rareş Niculescu (europarlamentar) şi Andi Boer. PNL va continua colaborarea la nivel naţional cu firma lui Dan Andronic, DA Communication&Media.

Ca şi în cazul PDL, fiecare filială PNL poate colabora şi cu alţi consultanţi. Pentru liberalii din Timiş lucrează analistul Dan Pavel, în timp ce de fostul consilier prezidenţial Adriana Săftoiu se ocupă filiala Galaţi. PSD are consultanţi britanici PSD este consiliat de strategii britanici de la firma Penn, Schoen &Berland Associates, care elaborează strategiile şi mesajele politice la nivel naţional. Pentru conceperea afişelor, pliantelor, bannerelor şi videoclipurilor, PSD a încheiat un contract cu firma Global Media. Materialele electorale ale social-democraţ ilor sunt pe acelaşi tipar pentru întreaga ţară, urmând să fie personalizate cu pozele candidaţilor din teritoriu.