CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. „Mafia medicamentelor”. Traficanții foloseau facturi emise de o spălătorie auto

„Evenimentul zilei” prezintă noi amănunte din dosarul în care, săptămâna trecută, au fost reținute opt persoane. În scandalul evaziunii fiscale de milioane de euro din traficul de medicamente pe piața neagră, procurorii au descoperit că o firmă a facturat către o altă societate „servicii de transport cu monitorizare pentru temperatură” în valoare de 9,3 milioane de lei. În realitate, a doua societate era o banală spălătorie auto, nefiind specializată în transportul medicamentelor.

 Robertino Stan și soția sa, Mariana, sunt considerați „capii” rețelei de comerț ilegal cu medicamente scumpe. Firma acestora, Cross Pharm, a semnat sute de contracte false în vederea deducerii ilegale de TVA, ca urmare a înregistrărilor fictive de achiziţii de medicamente.

O ștampilă pierdută

Față de acest aspect, administratorul spălătoriei auto a declarat că, în urmă cu câțiva ani, a pierdut o ștampilă care a fost folosită acum la încheierea a câtorva sute de contracte false. „Nu am încheiat niciun fel de contract cu societăţile respective şi nici nu cunosc care sunt administratorii acestora. De asemnea, arăt faptul că, în urmă cu aproximativ 4 ani, ştampila societăţii pe care o administrez a fost pierdută, fapt declarat la Poliţia Locală Bragadiru”, a declarat procurorilor, administratorul spălătoriei. Prejudiciul în acest caz este de de 3 milioane de euro, suma „spălată” fiind de 5 milioane de euro. Astfel, 21.889.631 de lei au fost transferate prin mai multe conturi bancare. A urmat retragerea zilnică de la bancomat a impresionante sume de bani.

Procurorii susțin că, astfel, a fost periclitat circuitul de distribuție a medicamentelor, „prin crearea de breșe prin care în acest circuit pot fi introduse medicamente de proveniență dubioasă, chiar contrafăcute, provenind atât de pe teritoriul național, cât și din alte state”.