Povestea satului scufundat a început de la inundațiile cumplite care loveau sistematic zona. Apele părâului Cuşmed, care aducea din amonte viituri cumplite măturau, de douătrei ori pe an, casele din cinci localităţi aflate în zonă. În plus, Cușmed se vărsa în Târnava Mică și inunda și un oraș, Târnăveni. În anul 1975 specialiștii au decis că singura soluție este construirea unui baraj. Acesta putea fi realizat doar dacă tot satul ar fi fost acoperit de ape. Au fost proteste mari, iar lucrările au fost sistate în 1977. Comuniştii nu au renunţat la idee şi s-au reapucat de lucru în 1984. Barajul a fost ridicat. În 1989, toate casele din Bezid, inclusiv Bisericile (Reformată, Unitariană, Ortodoxă și Catolică) au fost scufundate.

Simbolul toleranței între religii

Oamenii nu au crezut nicio clipă că au fost de folos altora și mereu au considerat că au fost persecutați. Ei credeau că s-a dorit distrugerea unei comunități care era, pentru acea perioadă, deschisă către mentalitățile Vestului, o comunitate care excela prin toleranță. Pe singurul zid ce a rămas în picioare este o placă memorială pe care scrie: „Acum, satul Bezidul-Nou se află pe fundul lacului. Foştii locuitori ai celor 180 de case, răspândiţi prin lume, îl plâng şi azi. Slujitorii servili ai fostei dictaturi l-au demolat şi l-au inundat. Astfel au desfiinţat o comunitate unică din punct de vedere istoric şi religios – în care au trăit laolaltă familii de diferite naţionalităţi şi credinţă, în deplină înţelegere şi bună pace, de-a lungul secolelor. Rugile romano-catolicilor, unitarianilor, greco-catolicilor şi ale sabatarianilor ardeleni s-au muţit pentru totdeauna. Acest loc să fie simbolul toleranţei între religii“.

S-au mutat în cutii de chibrituri

Satul Bezidul-Nou era ca rupt din Rai. Înconjurați de dealuri, departe de zgomotul orașului, cu gospodării bogate, oamenii păreau că trăiesc pe altă lume. Conviețuiau acolo români, maghiari, sași, evrei. Vorbeau toate limbile cu aceeași ușurință cu care se ajutau între ei. Când au fost anunțați că trebuie să plece, au rămas înțepeniți. Li s-a promis viața la bloc, unde nu trebuie să muncească pământul, unde nu trebuie să se obosească la coasă. Nu au avut ce face. S-au trezit în garsoniere și apartamente în Sângeorgiu de Pădure. Două femei mai în vârstă nu au vrut deloc să plece. Au fugit pe câmpuri în noaptea în care au auzit vuietul apelor Cușmedului.

Nicio întâlnire a lor, pe malul lacului, nu era veselă. Arătau cu degetul sub ape și parcă vedeau cârdul de gâște care ieșea pe pajiște, cireada de vaci care se întorcea, în asfințit, de la pășune. Atunci, când vedeau toate acestea cu ochii minții, parcă erau mai vioi. Apoi, cădeau pe gânduri și povesteau despre viața pe care o duc în cutiile de chibrituri. Și oftau.

Au ieșit casele din ape

Anul trecut, din cauza ruperii unui pilon de susținere, a fost nevoie ca lacul să fie secat. Atunci spectacolul a fost fabulos. Satul de sub ape putea fi vizitat. S-au găsit și ruine, dar și oale. Atunci, oamenii au avut ocazia să pășească pe ulițele lor, să-și imagineze pe unde ar fi fost casele lor. La scurt timp, lacul a fost din nou umplut. Atunci s-a prăbușit și Biserica, singura clădire a cărei turlă a ieșit zeci de ani din ape pentru a aminti că acolo a fost un sat.

Lacul de acumulare Bezid este situat în zona colinară de pe versantul stâng a râului Târnava Mică, la aproximativ 2 km de localitatea Sângeorgiu de Pădure și aproximativ 42 km de municipiul Târgu-Mureș, pe drumul spre Sovata.

 

 

Te-ar putea interesa și: