Camera Deputaţilor va lucra în comisii, deşi iniţial era programat plen, modificarea programului fiind în principal cauzată de desfăşurarea congresului UDMR, a anunţat, marţi, secretarul Camerei Niculae Mircovici, precizând că există o cutumă parlamentară în acest sens.
"Joi sunt comisi, iar modificarea de program a fost determinată în principal că începând de joi are loc congresul UDMR, adică vineri, sămbătă, iar joi au activităţi pregătitoare congresului şi vor fi în teritoriu, Conform cutumei, de fiecare dată când a fost un congres al unei formaţiuini politice parlamentare, se participă la această activitate şi atunci e firesc să se acorde în mod egal această obişnuiţă", a spus Mircovici, potrivit mediafax.ro.
El a arătat că nu este vorba de cvorum, ci de această cutumă parlamentară.
"Nu e vorba de mai mulţi sau mai puţini parlamentari, este această cutumă că atunci când au congresul participă şi alţi lideri de la alte partide, şi de la gurpuri parlametare, şi atunci este frumos şi este normal să fie respectaţi indiferent dacă sunt mai mari sau mai mici", a adăugat Mircovici.