Camera Deputaților: Un proiect de lege care desființează inspectoratele, adoptat tacit

Camera Deputaților: Un proiect de lege care desființează inspectoratele, adoptat tacit

Un proiect de lege prin care se preconizează desfiinţarea inspectoratelor şcolare a fost adoptat tacit, astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul va intra în dezbatere în plenul Senatului, care este for decizional.

Proiectul prevede de lege prevede desfiinţarea inspectoratelor şcolare ale căror atribuţii vor fi preluate de către minister, respectiv Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, prin înfiinţarea unui departament pentru inspecţie şcolară, şi de autorităţile administraţiei publice locale, prin înfiinţarea unui compartiment de specialitate în cadrul aparatului primarului sau al Consiliului Judeţean. 

Comisiile pentru învăţământ şi administraţie publică au propus respingerea propunerii legislative. 

Proiectul se consideră însă adoptat de plenul Camerei, termenul constituțional pentru dezbatere și vot final fiind depășit.   

Ne puteți urmări și pe Google News