Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul de lege privind exercitarea profesiei de bonă

Proiectul de lege privind exercitarea profesiei de bonă a fost adoptat azi de Camera Deputaţilor, cu 285 voturi "pentru" şi trei abţineri.

Proiectul de lege creează cadrul legal pentru desfăşurarea profesiei de bonă în scopul asigurării unor servicii specializate de îngrijire şi supraveghere a copilului la domiciliul său sau al reprezentanţilor legali ai acestuia.

Legea urmăreşte crearea unui domeniu complementar creşelor şi grădiniţelor, prin reglementarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a exercita profesia de bonă, atribuţii obligatorii de îndeplinit în desfăşurarea activităţii sale, cât şi monitorizarea şi controlul privind activitatea bonei, informează Agerpres.

Potrivit proiectului de lege, poate exercita profesia de bonă orice persoană fizică dacă este cetăţean român sau străin cu drept de muncă în România şi posedă un titlu oficial de calificare recunoscut sau echivalat pentru profesia de bonă, are capacitate deplină de exerciţiu, în condiţiile legii, este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei - îndeplinirea acestei condiţii se dovedeşte cu certificat medical, este aptă din punct de vedere psihologic - îndeplinirea acestei condiţii se dovedeşte cu raportul de evaluare eliberat în condiţiile legii, nu are antecedente penale, cu excepţia faptelor săvârşite din culpă, dovedite prin certificat de cazier judiciar.

Exercitarea profesiei de bonă nu poate fi realizată de o persoană dacă locuieşte împreună cu alte persoane care au suferit o condamnare penală definitivă, cu excepţia celor care au săvârşit fapte penale din culpă, conform declaraţiei pe propria răspundere, în situaţia în care îngrijirea copilului are loc la domiciliul/reşedinţa bonei, este decăzută din drepturile părinteşti, suferă de boli cronice transmisibile, este dependentă de substanţe psihotrope sau stupefiante.

În desfăşurarea activităţii, bona îndeplineşte atribuţii precum îngrijirea şi supravegherea copilului, hrănirea copilului, acordarea primului ajutor în caz de îmbolnăvire/accidentare a acestuia, însoţirea la activităţi recreative, culturale, artistice, sportive, alte atribuţii convenite prin contract.