Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă a PDL privind descentralizarea

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate azi moţiunea simplă 'O reformă a administraţiei fără consens nu are succes', iniţiată de deputaţii PDL şi cei neafiliaţi.

Potrivit secretarului Camerei Niculae Mircovici, moţiunea va fi dezbătută luni, de la ora 18,30 până la 20,30 iar marţi la prânz se va da votul final.

Moţiunea simplă a mai fost depusă o dată, pe 24 martie, la Biroul Permanent, dar a fost respinsă pentru că în textul ei se făcea referire la PP-DD, partid care nu avea nicio semnătură pe moţiunea PDL.

'Moţiunea a fost respinsă datorită faptului că în textul ei se făceau o serie de referiri la un partid care nu are nicio semnătură pe moţiunea respectivă. Este vorba de PP-DD, care nu are nicio semnătură, iar în textul moţiunii se invoca mereu şi PP-DD', a precizat Mircovici.

Iniţiatorii moţiunii spun în textul redactat de ei că doresc să-l convingă pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, 'să nu mai cedeze la presiunile baronilor locali' şi să demareze o reformă reală şi concretă a administraţiei publice din România, bazată pe consens politic şi pe consultarea tuturor actorilor instituţionali afectaţi. Deputaţii PDL mai amintesc, de asemenea, că legea descentralizării iniţiată de Dragnea şi pentru care Guvernul USL şi-a angajat răspunderea a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională.

'Stimaţi colegi, imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă grupul nostru parlamentar nu ar fi sesizat CCR cu privire la legea descentralizării? Haos instituţional, paralelisme legislative, suprapuneri de competenţe administrative, haos generalizat asupra patrimoniului şi proprietăţilor transferate, blocaj financiar total', se arată în text.

Deputaţii democrat-liberali mai susţin că moţiunea lor este 'una constructivă', prin care doresc să găsească cele mai bune soluţii pentru reformarea administrativă a ţării.

'Dacă veţi vota împotriva moţiunii simple, veţi demonstra românilor că nu doriţi o reformă reală, ci doar o descentralizare în interesul dumneavoastră şi al baronilor PSD', au scris iniţiatorii în finalul moţiunii.