Personalul didactic din învăţământul preuniversitar cu o vechime efectivă de cel puţin 30 de ani în domeniu poate beneficia la împlinirea vârstei legale de pensionare de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni de activitate, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor.
Iniţiatorul proiectului, senatorul PSD Cătălin Croitoru, a propus ca personalul didactic de predare, conducere, îndrumare şi control, cu o vechime efectivă de cel puţin 30 de ani în învăţământ, să beneficieze la împlinirea vârstei legale de pensionare de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării.
Termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 22 martie - a fost depăşit, iar propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Camera este primul for legislativ sesizat în cazul propunerii legislative privind acordarea unor drepturi specifice personalului didactic din învăţământul preuniversitar.