Inspecţia Judiciară IJ a finalizat etapa verificărilor prealabile şi a stabilit că există indicii ale sâvârşirii unor abateri disciplinare de către magistratul Camelia Bogdan, fiind dispusă începerea cercetării disciplinare.
"Trebuie să menționez că discutăm despre o procedură eminamente administrativă, iar în acest moment Inspecția Judiciară nu contestă nevinovăția magistratului în cauză. La finalizarea cercetării disciplinare, în funcție de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii disciplinare", a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.
IJ s-a sesizat din oficiu la începutul lunii februarie în cazul judecătoarei Camelia Bogdan de la Curtea de Apel Bucureşti în urma informaţiilor apărute în mass-media.
Presa a relatat că judecătoarea Camelia Bogdan, unul dintre cei doi magistrați care l-au condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu, și-ar fi făcut concediul pe banii Ministerului Agriculturii, parte vătămată în procesul ICA.