Camelia Bogdan a primit sentința maximă, excluderea din magistratură

Camelia Bogdan a primit sentința maximă, excluderea din magistratură

CSM a dat, ieri, o decizie devastatoare. Judecătoarea Camelia Bogdan, care are la activ poate cele mai grele sentințe, dar și cele mai controversate, a fost dată afară din magistratură. Decizia nu este defifi nitivă. Ea poate fi atacată la instanța supremă

Camelia Bogdan a fost dată afară din magistratură, după ce Grupul de Investigații Po litice și fundația FACIAS au făcut mai multe sesizări la CSM în care au arătat că magistrata, pe vremea în care făcea parte din completul de judecată din dosarul ICA, în care Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă, a fost sponorizată de acelaşi minister pentru un curs de două săptămâni la Poiana Braşov. Concret, judecătoarea a fost acuzată că a primit sponsorizări dubioase. Mai mult, ea ar fi intrat într-un mod forțat în dosarul ICA. Astfel, în ziua în care magistratul Stan Mustață, cel care judeca dosarul ICA, a fost reținut de procurorii DNA chiar în sala de judecată, cauza a ajuns în brațele Cameliei Bogdan.

Ulterior, în februarie 2016, Inspecția Judiciară s-a autosesizat, după ce la postul de televiziune Antena3 au apărut acuzaţii de conflict de interese la adresa Cameliei Bogdan, potrivit cărora ea a predat nişte cursuri unor angajaţi ai APIA, fiind plătită pentru acest lucru de Ministerul Agriculturii. Totodată, acest minister era parte a dosarului privind fraudarea ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Sponsorizată de cei care au câștigat procesul

Ne puteți urmări și pe Google News

Magistrata a fost chemată să dea detalii despre acuzațiile care i se aduceau. În apărarea ei, Camelia Bogdan a arătat Inspecției Judiciare că a predat la un seminar organizat la Poiana Brașov, în 2014, în timpul vacanței de vară judecătorești, fără însă să lipsească de la şedinţele de judecată care îi fuseseră repartizate. Ea a mai spus că banii primiţi în schimbul activităţii sale de lector la seminarul „Aplicarea Viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei şi a corupţiei în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene” nu au fost plătiţi de Ministerul Agriculturii, ci de firma FDI Top Consult, care câştigase procesul de selecţie pentru organizarea cursurilor pentru angajaţii APIA. Deci banii nu veniseră direct din bugetul ministerului, ci prin intermediari. „Colaborez de fiecare dată când se iveşte ocazia la proiectele Institutului Naţional al Magistraturii, dar şi în programe pentru prevenirea şi combaterea corupţiei organizate de diferite alte instituţii, aşa cum fac şi numeroşi alţi magistraţi români. Am participat şi voi mai participa la astfel de conferinţe şi seminare, în ţară şi în străinătate, orice magistrat având datoria de a se perfecţiona continuu”, a arătat judecătoarea Camelia Bogdan, în cererea de apărare a reputaţiei adresată CSM. Surprinzător sau nu, după ce s-a întors din sejur, judecătoarea Camelia Bogdan a decis, întrun timp record, în favoarea Ministerului Agriculturii.

Dosare celebre judecate suspect și condamnări răsunătoare

● În 2014, completul Curţii de Apel Bucureşti format din judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe omul de afaceri Dan Voiculescu.

● Camelia Bogdan a fost cea care a judecat până la un punct dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, fostul şef al FNI, fiind eliminată din complet pentru că judecătoarea Elena Burlan, de la Tribunalul Bucureşti, a considerat că Sorin Ovidiu Vîntu a formulat o cerere de recuzare a Cameliei Bogdan, arătând că tatăl magistratei a deținut acțiuni la FNI și este în incompatibilitate de a judeca dosarul. Cerea a fost admisă, iar Camelia Bogdan a fost obligată să se retragă din complet.

● Judecătoarea Camelia Bogdan este cea care a dispus condamnarea omul de afaceri Ștefan Riza la 12 ani de închisoare. La Curtea de Apel, acesta a primit o reducere a pedepsei la 3 ani. Reducerea a fost acordată de către nimeni altul decât judecătorul Stan Mustață.

● Camelia Bogdan este și cea care a dispus confiscarea a 2 milioane de lei de la Ioana Băsescu, fiica fostului președinte, acesta reprezentând comisionul notarial pentru o tranzacţie considerată ilegală. Dispoziţia a fost dată într-un dosar în care se cerea redeschiderea anchetei DNA privind insolvenţa unei firme a omului de afaceri Dan Fisher.

Judecătorul Stan Mustață, caz de studiat în facultățile de Drept și Jurnalism

Dimineața zilei de 29 aprilie 2014 avea să fie una care va intra, probabil, în lectura studenților de la universitățile de Drept și Jurnalim. Toată presa prezenta o știre „bombă”. Un magistrat era ridicat chiar din sala de judecată. Știrea avea să dea fiori reci magistraților, iar jurnaliștii aflau câte ceva, puțin câte puțin, despre descinderea halucinantă a mascaților întro sală de judecată de unde un judecător era ridicat chiar de pe scaun, din fața faimosului ciocănel cu care este prezidată ședința cu solemnitatea actului de Justiție. Concret, chiar în dimineaţa în care se pregătea să judece un nou termen în dosarul ICA, denumit ulterior „Telepatia”, magistratul Stan Mustață (foto) era reținut de mascați, iar dosarul era trimis spre judecare Cameliei Bogdan. Ulterior, în au gust 2014, avocata Alice Drăghici a prezentat la o televiziune câteva frânturi din modul și motivele ascunse pentru care Stan Mustață a fost reținut de mascați și de procurorii DNA. Alice Drăghici spunea, atunci, că judecătorul a fost atras într-o clădire, unde a fost înregistrat în timp ce era chestionat de un individ.

Condamnat la opt ani de închisoare

Avocata susţinea că magistratul a fost arestat pentru că nu s-a conformat ordinului de a grăbi judecarea dosarului lui Dan Voiculescu, fără a mai ţine cont de toate probele. Avocata a arătat cum judecătorul Stan Mustaţă a fost atras întrun casă şi monitorizat în timp ce era îndemnat de un individ să grăbească judecarea dosarului ICA. Pentru că a refuzat și a spus că nu sunt suficiente probe, conform înregistrărilor de la dosarul lui Stan Mustață, acesta a fost reținut, trimis în spatele gratiilor și condamant la opt ani de închisoare. Aflat în spatele gratiilor, fostul magistrat a declarat, într-un interviu, că totul a fost o înscenare.

Fostul președinte a confirmat

„A fost o regie, a fost o telenovelă, un teatru. În cazul meu, niciunul nu a zis că i-a solicitat bani, că i-aş fi pretins soluţie, că mi-ar fi oferit avantaje. Niciunul”, a spus Stan Mustaţă.

Într-o înregistrare video difuzată de România TV, Sebastian Ghiță a prezentat o casetă în care era consemnată o discuție cu fostul președinte Traian Băsescu, care povestea despre cum a fost reținut judecătorul Stan Mustață la ordinul SRI și cu complicitatea DNA. Traian Băsescu a confirmat ulterior înregistrarea.

Traian Băsescu: „ Camelia Bogdan, eu te știu cine ești!”

Traian Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversația când îmi spuneau că îl luăm pe Mustață din complet. Da? Hai băieți să-l aruncăm în aer! Vreți să-mi distrugeți familia?

Interlocutor: Ce stat este ăsta, domnule președinte?

Traian Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu știu ce spun.

Interlocutor: Probleme cu dosarul Voiculescu?

Traian Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea: „Mâine îl luăm pe Mustață și intră Bogdan”. Să-i vezi după o zi când spuneau: „Am vorbit cu Bogdan și a spus că, dacă aveam Codul penal, îi dădea 20 de ani”. A putut să-i dea doar zece. Pe urmă trage concluziile Coldea, știi. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.

Interlocutor: Sunteți supărat pe ei.

Traian Băsescu: Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat și la ultimul termen a intrat Bogdan. Bă, Bogdan, eu te știu cine ești!