Călugăr polonez, predicator de sex

Supranumit "Apostolul Kama Sutrei", părintele Ksawery Knotz, din Ordinul Capucinilor, le dă sfaturi intime tinerilor căsătoriţi cu acordul lui Dumnezeu.

Un călugăr polonez în vârstă de 43 de ani ţine lecţii tinerilor conaţionali, proaspăt-căsătoriţi, despre cum să practice sexul în cele mai bune condiţii. El a ţinut nu mai puţin de 3.000 de şedinţe cu tot atâtea cupluri de credincioşi catolici, din anul 2000 şi până în prezent, potrivit agenţiei de ştiri France Presse (AFP). „Oamenii sunt un pic şocaţi la început, dar apoi se declară surprinşi în mod plăcut de sfaturile mele“, povesteşte părintele Knotz. O nouă cale spre Dumnezeu Având binecuvântarea tacită a superiorilor săi, mai ales că a depus un jurământ de castitate, călugărul îi încurajează pe tinerii căsătoriţi la o viaţă sexuală fericită şi intensă. „Pentru ei, este încă o modalitate de a se apropia de Dumnezeu“, explică rostul sfaturilor sale.

„Dacă voi credeţi în Dumnezeu, atunci credeţi că El este prezent în viaţa de zi cu zi, în iubire, în căsătorie şi în sexualitate. De aceea este natural să vorbim despre sex, desfiinţând unele tabuuri şi etichetări ale păcatului“, declară părintele Knotz, care trăieşte la o mânăstire din Stalowa Wola, localitate aflată în sudul Poloniei. „Teologia orgasmului“, subiect de lectură Autor al unei cărţi, „Actul căsătoriei“, călugărul admite că învăţăturile tradiţionale ale Bisericii Catolice despre sex prezintă unele „slăbiciuni“. Dar se grăbeşte să adauge că sfaturile lui se adresează exclusiv celor căsătoriţi. În capitolul „Teologia orgasmului“ din cartea sa, părintele Knotz compară momentul suprem al actului sexual cu întâlnirea cu Dumnezeu.

„Dragostea unui cuplu căsătorit, exprimată prin sex, aduce corpul uman mai aproape de cer. Momentul de extaz al orgasmului în urma unei relaţii sexuale poate fi comparat cu bucuria produsă de dobândirea vieţii veşnice“, explică predicatorul. Acelora care îl acuză de lipsă de experienţă personală, din cauza jurământului de castitate, părintele Knotz le răspunde că „nu trebuie să fii neapărat bolnav cu inima ca să devii cardiolog, şi nici să fii alcoolic pentru a deveni apoi terapeut“.

El precizează că a găsit inspiraţia în mediul familial şi în învăţăturile Papei Ioan Paul al II-lea, care a scris o broşură intitulată „Dragoste şi Responsabilitate“, publicată în Polonia anilor ’60.