Calorifere. Fonta, aluminiu sau otel?

Avantajele si dezavantajele diferitelor tipuri de radiatoare existente in acest moment pe piata romaneasca.

Am vrut sa schimb caloriferele din fonta vechi deoarece sunt infundate, partea de jos fiind tot timpul rece. Instalatorul mi-a recomandat sa nu le spal chimic pentru ca, fiind destul de vechi, s-ar putea desfunda porii astupati, iar odata montate sa apara scurgeri.

Asa ca am pornit prin magazinele de profil sa caut calorifere, dar am vazut ca sunt si din aluminiu, si din otel. Cu siguranta nu-mi voi mai cumpara din fonta pentru ca nu-mi permit”, explica Elisabeta Leonte, din Bucuresti.

Caloriferele vechi si adesea obturate de rugina si mal nu mai fac fata cerintelor de confort termic ale unei locuinte. Si cum curatarea lor - mai ales a celor din fonta - e o operatiune dificila si fara prea mari garantii de buna functionare, se opteaza adesea pentru schimbarea cu unele noi.

Plusuri si minusuri

> Caloriferele din fonta sunt cele mai eficiente datorita puterii termice specifice mari pe metru patrat de radiator. Acestea conserva caldura mult timp, chiar si dupa oprirea instalatiei, sunt rezistente la coroziune si lovituri accidentale, beneficiaza de o suprafata mare de radiatie si de o presiune de lucru cuprinsa intre patru si sase bari.

De asemenea, sunt si cele mai durabile - cu o viata de peste 30 de ani - insa unele noi costa destul de mult. Au insa si dezavantaje: sunt extrem de grele si, deci, dificil de manevrat, au un aspect mai putin prezentabil, necesita vopsire si probare pe santier. 

> Caloriferele din aluminiu au o buna rezistenta la presiune si temperaturi maxime. In plus, sunt usoare si au puteri termice mari pe metru liniar. Designul lor este placut, fiind disponibile in diverse culori, iar finisajul este nealterabil in timp.

La capitolul dezavantaje se numara durata de viata mai mica (circa 10-20 de ani) si necesitatea dezaerarii cat mai des. In functie de sistemul de incalzire - centralizat sau cu ajutorul centralei termice de apartament - veti alege si tipul de radiator recomandat. Pentru sistemul public de distributie a agentului termic sunt potrivite caloriferele din fonta si cele din aluminiu.

> Caloriferele din otel au o durata de viata cuprinsa intre 5 si 10 ani si o presiune de lucru de zece bari. Temperatura maxima poate ajunge pana la 100 grade Celsius, fiind recomandate pentru incalzirea obtinuta cu centrala termica de apartament. Datorita faptului ca au un pret mai mic, sunt si cele mai cumparate.

Atentie insa, pentru ca pretul nejustificat de mic ascunde, de regula, o calitate mai slaba. Un exemplu bun ar fi cel al radiatoarelor din otel care au convectoarele din interior mai mici si, implicit, consumul de material mai scazut. De aici, rezulta si o putere de incalzire mai mica. Pe langa acest dezavantaj, este de mentionat si necesitatea tratarii apei din instalatii.

ATENTIE!

Inainte de a schimba corpurile de incalzire

La alegerea corpurilor de incalzire se vor avea in vedere parametrii maximali de presiune si temperatura ai agentului termic la care acestea vor functiona si conditiile locale de montaj. Schimbarea caloriferelor implica, de asemenea, si schimbarea robinetelor de reglaj cu unele cu dublu reglaj sau cu robinete de reglare cu termostat (in cazul montarii de repartitoare).