Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a respins afirmaţia copreşedintelui PNL Alina Gorghiu potrivit căreia anul trecut acesta i-ar fi propus o funcţie ministerială în schimbul plecării din PNL.
"Ştiu de multă vreme că Alina Gorghiu îşi doreşte să ajungă şi ea ceva, ministru dacă s-ar putea. Şi-a dorit foarte mult. Nici măcar fostul preşedinte al partidului Antonescu, care era mult mai permisiv decât mine, nu a fost dispus să o nominalizeze pe Alina Gorghiu pentru o funcţie ministerială. Aşa că eu cu atât mai puţin aş fi dispus să îi fac o asemenea propunere. Cred că aceste idei fac parte din planul ei personal de carieră, din ceea ce visează probabil destul de des, dar probabil nu a fost cazul în ceea ce mă priveşte să-i fac o asemenea propunere", a declarat Călin PopescuTăriceanu, citat de Agerpres.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a scris, astăzi, pe Facebook că "e greu de conceput" ca Tăriceanu să creadă cu adevărat în ceea ce spune în calitate de "purtător de cuvânt informal al lui Victor Ponta", de vreme ce anul trecut i-ar fi propus "funcţii ministeriale în schimbul plecării din PNL".
"Este normal ca Tăriceanu, din postura de purtător de cuvânt informal al lui Victor Ponta, să preia toate minciunile difuzate de PSD la adresa mea. E greu de conceput ca domnia sa să creadă, însă, cu adevărat, în ceea ce spune, de vreme ce anul trecut îmi propunea funcții ministeriale în schimbul plecării din PNL", a scris Alina Gorghiu.