Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a fost present vineri la Târgu Jiu, însoțit de o parte dintre candidații partidului la alegerile europarlamentare din data de 26 mai 2019. Oficialul a mărturisit celor prezenți că îl apreciază pe Tudorel Toader pentru curajul de a propune revocarea Laurei Codruţa Kovesi. „Nu e omul nimănui”, a opinat primul om în ALDE, potrivit stiripesurse.ro.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la Târgu-Jiu, că Tudorel Toader se bucură de aprecierea sa, motivul ținând în primul rând de curajul de care a dat dovadă ministrul Justiției atunci când a propus revocarea Laurei Codruţa Kovesi.
„Haideți să lămurim! Tudorel Toader nu e omul nimănui. Eu îl apreciez foarte mult pentru latura sa profesională, nu pot să ascund faptul că, nu o dată, l-am consultat în chestiuni de drept constituțional, dar contestarea lui Tudorel Toader vine puternic din partea Opoziției. E impropriu spus să discutăm despre soarta lui, că soarta lui este una și clară, este mare specialist în drept constituțional, în drept penal și este ministru al Justiției și cred că și-a făcut, până în momentul acesta, treaba cu onoare și demnitate și cu curaj”, a spus Tăriceanu.
Licerul ALDE a mai punctate faptul că Tudorel Toader „a avut curajul să propună revocarea procurorului șef DNA”.
„Când spun curaj, vă reamintesc că a fost cel care a avut curajul, spre deosebire de toți predecesorii domniei sale, să propună revocarea procurorului șef de la DNA, în urma unei analize serioase pe care a prezentat-o public și din care am să subliniez un singur lucru: încălcarea prevederilor constituționale și a deciziilor Curții Constituționale de către procurorul șef al DNA. Acestea au fost elementele care l-au determinat pe ministrul Toader să ia decizia revocării", a mai spus liderul ALDE.