Cătălin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, a declarat printr-un comunicat de presă că “abuzul în serviciu”, prevăzut de Codul Penal nu a fost dezincriminat. Acesta afirmă că abuzul va rămâne valabil sub o altă definiție, mult mai riguroasă.
"Doresc să remarc că 'abuzul în serviciu' prevăzut în Codul penal nu a fost dezincriminat, el a rămas valabil, dar sub o altă definiție, mult mai riguroasă. Astfel, președintele interimar al Curții, dl. Valer Dorneanu, a explicat că CCR a considerat sintagma: 'îndeplinește atribuțiile de serviciu în mod defectuos' ca fiind vagă și lăsând loc interpretărilor subiective și a cerut înlocuirea ei cu: 'îndeplinește sau nu îndeplinește atribuțiile de serviciu prin încălcarea legii'", a afirmat Tăriceanu, potrivit unui comunicat transmis agerpres.
"O să reiau un principiu binecunoscut și anume: deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general aplicabile, așa că în această privință nu am niciun comentariu. Sigur, toți cei interesați așteptăm motivarea oficială a CCR care ne va edifica pe deplin din punctul de vedere al argumentației juridice, mai ales că decizia a fost luată cu unanimitate de voturi", a mai spus Tăriceanu.