Călin Popescu Tăriceanu crede că protestatarii #rezist sunt manipulați și au „alte interese oculte”

Preşedintele ALDE şi al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, despre protestatarii #rezist că "fie sunt naivi şi se lasă manipulaţi", fie există "alte interese oculte" care îi fac să manifesteze.

 

 

 

Preşedintele ALDE şi al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, despre protestatarii #rezist că "fie sunt naivi şi se lasă manipulaţi", fie există "alte interese oculte" care îi fac să manifesteze.

"Înţeleg că astăzi are loc o manifestaţie de susţinere pentru statul paralel din care face parte evident şi doamna Kovesi. Oameni care au pretenţii de intelectuali, care vorbesc tot timpul despre necesitatea consolidării instituţiilor, a statului de drept, a funcţionării corecte a justiţiei, ignoră fără nici un fel de explicaţii faptul că în această perioadă, instituţiile legitime ale statului alese de cetăţeni au fost practic ocolite de alte legături obscure, oculte, care au permis ca decizii de importanţă majoră în domeniul politic, economic şi multe alte domenii să fie luate de persoane care nu aveau niciun fel de legitimitate. (...) Oamenii care manifestă mă pun pe gânduri, ori sunt atât de naivi şi se lasă manipulaţi, ori există interese oculte care îi fac să manifesteze pentru lucruri care sunt evidente împotriva unei ordini normale care trebuie să domnească într-o societate liberă şi democratică", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Călin Popescu Tăriceanu a mai precizat că la mitingul organizat, sâmbătă, de PSD-ALDE au participat circa 250.000 de oameni, din toate categoriile sociale.

"Am avut participanţi la miting care reflectă profilul întregii Românii, din toate categoriile sociale. M-a impresionat că am văzut declaraţii ale unor oameni probabil cu pregătire mai modestă dar care în cuvinte puţine, simple şi puţine, ştiau să spună şi să descrie situaţia din România, înţelegeau care este rolul instituţiilor democratice, care este rolul instituţiei Preşedintelui, al Parlamentului", a mai spus liderul ALDE.