Calendar ortodox, 27 iulie. Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

Calendar ortodox, 27 iulie. Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește, joi, 27 iulie, pe Sfântul Pantelimon. Sărbătoarea este marcată cu cruce neagră în calendar.

Potrivit calendarului ortodox, pe 27 iulie este prăznuit Sfântul Pantelimon. Sărbătoarea este marcată cu cruce neagră în calendar. Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și importanți sfinți. El este unul dintre cei care vindecă toate bolile.

Cine a fost Sfântul Pantelimon. Mamă creștină, tată păgân

Se spune că Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a fost martir în timpul persecuției lui Dioclețian. El a fost fiul unei mame creștine și a unui tată păgân, care era, însă, un om cinstit. De mic copil, Sfântul Pantelimon a primit o educație creștină.

Sfântul Pantelimon a învățat mai întâi gramatica, apoi filosofia. Ulterior, a fost dus de tatăl său la doctorul slăvit Eufrosin, pentru a învăța și medicină.

Ne puteți urmări și pe Google News

La naștere a primit numele Pantoleon, după care a fost numit Pantelimon, care înseamnă "întru totul milostiv". Numele său se datorează faptelor sale bune, fiindcă tămăduia pe cei bolnavi fără a aștepta ceva în schimb și împărțea averile părintești celor nevoiași. A înviat un copil mușcat de viperă, după cum s-a rugat lui Dumnezeu.

Se spune că Sfântul Pantelimon era frumos, iubit de toți și un bun vorbitor. El a săvârșit multe minuni, iar acestea au ajuns la urechile împăratului. Pentru că tot mai mulți oameni au început să creadă în Dumnezeu, împăratul a poruncit ca sfântul să fie spânzurat, zgâriat cu unghii de fier și să-i ardă coastele cu lumânări aprinse.

Rugăciune către Sfântul Pantelimon

"O, Mare Mucenice și Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi și nu lăsa să rămână în noi bolile trupești și sufletești de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile și păcatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească și sufletească- tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorințe și împătimire de lucrurile trecătoare pământești- tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon...

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputințele și pentru datoriile noastre- tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de ținerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare- tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos și a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia și netrebnicia noastră- tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele și feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de sat, în nereținere, în desfătare- tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deșartă și de cea săvârșită cu judecata- tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochii noștri de privirile păcătoase...

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deșarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârșirea rugăciunii și spre fapta cea de milostenie- tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care ușor se îndreaptă spre căi rătăcite și spre locuințele acestei lumi- tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba și buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, deșarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte și fără de pricepere- tămăduiește-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:

Bolnavă este mintea noastră și lipsită de înțelegere, înțelepciune și de cugetare.

Bolnavă este voința noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte și se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă și neplăcute lui Dumnezeu.

Bolnavă este închipuirea noastră, care nu dorește și nu este în măsură să conștientizeze atât moartea și suferința veșnică a păcătoșilor, cât și Fericirile Împărăției Cerești, mania Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduiește-ne.

Ne doare totul în noi.

În neputință este sufletul nostru cu toate puterile și priceperile lui.

În neputință este trupul nostru cu toate mădularele lui.

Tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginți, Doctorul cel mult iubitor și sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor și neputințelor, ci tămăduiește-ne cu puterea Harului tau și vom lăuda Preasfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor si vom mulțumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin."