Evenimentul Zilei > Social > Calendarul Ortodox, 18 septembrie. Cine a fost Sfântul Ierarh Eumenie, îngerul din Gortina
Calendarul Ortodox, 18 septembrie. Cine a fost Sfântul Ierarh Eumenie, îngerul din Gortina

Calendarul Ortodox, 18 septembrie. Cine a fost Sfântul Ierarh Eumenie, îngerul din Gortina

Credincioșii ortodocși prăznuiesc, sâmbătă, 18 septembrie, doi sfinți importanți. Sfântul Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei, se numără printre sfinţii zilei cinstiţi de Biserica Ortodoxă la această dată.

Sâmbătă, 18 septembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei. Pe lângă acesta, credincioșii le prăznuiesc și pe Sfânta Muceniță Ariadna, Sfintele Muceniţe Sofia şi Irina, Sfânta Muceniţă Ariadna din Frigia, precum și pe Sfântul Mucenic Castor din Alexandria.

Sfântul Zilei, 18 septembrie. Cine a fost Sfântul Ierarh Eumenie

Sfântul Eumenie a trăit în secolul al VI-lea. El a decis să-și împartă averea săracilor și să se călugărească. Pentru că a trăit o viață curată și în temere de Dumnezeu, a fost ales episcop al Bisericii din Gortina. A mers, însă, și la Roma, unde a propovăduit Evanghelia. Ulterior, s-a deplasat și în Tebaida Egiptului, în același scop.

Acolo, Sfântul Eumenie a descoperit o secetă puternică, însă în urma rugăciunilor pe care le-a înălțat lui Dumnezeu, pământul a primit ploaie. După o îndelungată propovăduire în acest ținut, Sfântul Eumenie a trecut la cele veșnice. Moaștele lui au fost trimise la Raxos, în Grecia, acolo unde s-a născut.

În această zi, credincioșii o prăznuiesc și pe Sfânta Muceniță Ariadna. Aceasta a fost supusă torturilor în timpul împăratului Adrian (117-138). Sfântul Eumenie slujea în casa lui Tertil, conducătorul orașului Promisia din Frigia (Asia Mică). După ce a născut, soția lui Tertil a mers la templu pentru a jertfi idolilor, însă Sfânta Muceniță Ariadna a refuzat să intre alături de ea.

Atunci stăpânul ei a supus-o chinurilor. În cele din urmă, sfânta a părăsit casa stăpânului ei pentru că acesta dorea să o batjocorească. Într-o zi, s-a apropiat de o piatră și, îndurerată, s-a rugat lui Dumnezeu, iar piatra s-a desfăcut și a lăsat-o să intre înlăuntru, închizându-se apoi la loc. A fost făcută nevăzută, potrivit Calendarului Ortodox.

Troparul Sfântului Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei

Glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Eumenie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: